Colecția Analele Sighet

 

„Analele Sighet” este prima și, fără îndoială, cea mai frământată și originală dintre colecțiile pe care Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului le-a editat, în acei ani învolburați ai începutului, când Memorialul Sighet abia lua ființă, căutându-și locul în clădirea închisorii aflată în curs de reconstrucție. Din echipa de organizatori făceam parte patru-cinci persoane, în schimb participanții la simpozioanele anuale erau deosebit de numeroși (între 200 și 300, nemaivorbind de publicul de sute de oameni, sosit fără să se anunțe din toate direcțiile). Parcurgerea celor 650 kilometri de la București se făcea cu autobuze închiriate sau cu trenuri supraaglomerate pentru care trebuiau obținute vagoane suplimentare direct de la Ministerul Transporturilor. Pentru cei din Chișinău sau Cernăuți comandam autobuze speciale și ne ocupam de obținerea vizelor. Oaspeții veniți din Anglia, Franța, Germania, Polonia, Cehia, Slovacia, Norvegia și din atâtea alte țări trebuiau așteptați la Aeroportul Otopeni și apoi conduși la Gara de Nord, de unde continuau călătoria cu trenul, 12-13 ore, până la Sighet. Aici noii sosiți se înghesuiau de-a valma în hotelul, mereu în reparație, din centrul orașului, câte trei-patru într-o cameră. Sala de conferințe a Memorialului se afla încă în construcție, astfel că închiriam în oraș una sau chiar două săli. Pentru ca toți cei înscriși în program, în cele 2-3 zile, să aibă acces la microfon, timpul era limitat la zece minute. Microfonul era gardat de două lămpi galbene, care se aprindeau drastic cu zece secunde înaintea întreruperii sonorului. Pe cei ce nesocoteau acest sistem de cartelare a timpului, moderatorul îi întrerupea, cerându-le manuscrisul pentru a fi publicat integral. Dar de multe ori autorii își trimiteau comunicarea pusă la punct, revăzută și adăugită, doar după săptămâni și chiar luni, ceea ce complica enorm munca editorului.
Cum ne explicăm această atracție ieșită din comun pe care Sighetul o exercita asupra atâtor oameni? România – despre care toți știau doar că a avut o revoluție televizată, dar și o mineriadă sângeroasă – reprezenta pentru străini o atracție în sine. În același timp, în România nu exista încă un program de reconstituire a istoriei recente. Sutele de oameni veneau la Sighet ca spre un loc de confesiune. Erau foști deținuți politici, foști deportați, apoi istorici și savanți trecuți ei înșiși prin încercări și închisori, studenți și tineri studioși fără acces la arhive, dar dorind să ajungă la ele cu o îndărătnicie care azi nu mai există; în sfârșit istorici din țările vecine sau din Occident. Unii erau mărturisitori, alții cercetători. Unii aduceau mesaje încurajatoare de la mari personalități ale lumii, alții veneau însoțiți de alumni la fel de pasionați ca ai noștri. Numele lor sunt cuprinse într-o listă alăturată. Se va vedea că, pentru cei zece ani cât au avut loc simpozioanele, nu sunt puțini.

Din transcrierea acestor simpozioane au rezultat de-a lungul unui deceniu zece volume, fiecare purtând un număr și un titlu. La început trei-patru sute de pagini, apoi mai multe, apoi mult mai multe, cu cât ne apropiam de prezent și istoria vieții cotidiene era mai proaspătă în memorie. La terminare, în 2003, s-au strâns 7388 pagini și mulți ne-au felicitat că, în mijlocul unui ocean de uitare, am realizat un adevărat compendiu, ca un atol al neuitării.
Este adevărat că între timp arhivele începuseră să se deschidă, iar partea confesivă a culegerilor devenea din ce în ce mai bine armată cu documente complementare. Aceste zece volume sunt fundamentul care a dat trăinicie și durată Muzeului și, implicit, Memorialului de la Sighet. Rememorarea lor, peste ani, ne va arăta de unde am plecat și unde am ajuns.

 

Romulus Rusan, editor

 

 

Analele Sighet
Nr.1: „Memoria ca formă de justiţie”, 1994, 360 p.
Nr.2: „Instaurarea comunismului – între rezistenţă şi represiune”, 1995, 530 p.
Nr.3: „Anul 1946 – începutul sfârşitului”, 1996, 588 p.
Nr.4: “Anul 1946 – scrisori şi alte texte”, 1997, 292 p.
Nr.5: „Anul 1947 – căderea cortinei”, 1997, 832 p.
Nr.6: „Anul 1948 – instituţionalizarea comunismului”, 1998, 924 p.
Nr.7: „1949-1953 – Mecanismele terorii”, 1999, 942 p.
Nr.8: „1954-1960. Fluxurile şi refluxurile stalinismului”, 2000, 1006 p.
Nr. 9: „1961-1972. Ţările Europei de Est între speranţele reformei şi realitatea stagnării”, 2001, 870 p.
Nr.10: „Anii 1973-1989 – Cronica unui sfârşit de sistem”, 1040 pag, 2003

 

 

---

Colecția Analele Sighet

---