978-606-8924-09-0
Data apariției: noiembrie 2019
În afara colecțiilor
Cuvânt înainte de Ana Blandiana
Cartea cuprinde un CD cu cele mai frumoase poezii recitate de Ion Caramitru
Poemele lui Corneliu Coposu care văd acum pentru prima oară lumina tiparului au fost compuse în închisoare pe parcursul celor 17 ani de detenție și scrise pe hârtie abia după ieșirea din închisoare
M-am întrebat adesea dacă rolul atât de important deținut de poezie în închisorile comuniste din România trebuie pus în legătură cu legendara afirmație a lui Vasile Alecsandri, datând din secolul 19, că „românul s-a născut poet”. Fapt este că straniul mecanism de rezistență psihică, intelectuală și spirituală bazat pe compunerea, transmiterea, memorarea și recitarea de poeme care a funcționat timp de două decenii în închisorile de la noi a rămas un fenomen specific românesc.
Un fenomen literar în mod ciudat colectiv, pentru că inexistența creionului și a hârtiei făcea ca nașterea oricărei poem să presupună implicarea mai multor oameni: cel ce îl compunea, cel ce îl transmitea în alfabetul Morse și cei ce îl memorau pentru a nu dispărea. Și chiar dacă autorul poemului îndeplinea și celelalte operațiuni, în jurul lui pâlpâia aura de solidaritate și emoție a celor ce îl receptau trecându-l din zid în zid și din închisoare în închisoare.
Poemele lui Corneliu Coposu care văd acum pentru prima oară lumina tiparului au fost compuse în închisoare pe parcursul celor 17 ani de detenție. Unora li se precizează anul, rămas în memorie întâmplător sau legat de cine știe ce suferințe, altora nu.
Pentru că a fost obligat să-și petreacă o mare parte a detenției în izolare – ar fi oare exagerat să se vorbească de o formă de detenție isihastă? – poemele lui n-au benficiat de solidaritatea unui cerc de colegi care ar fi putut să le învețe pe dinafară și să le transmită mai departe. Pentru că nu voiau să impresioneze pe nimeni poeziile nu își descriau suferința, ci, dimpotrivă, încercau să facă abstracție de ea, opunându-i meditația, rațiunea, echilibrul. Poezia rezultată din asemenea materii prime nu putea fi, în mod evident, decât clasică, urmând preceptele estetice ale secolelor îndepărtate când opera era considerată o probă de caracter cel puțin cât una de talent.
Emoția descoperirii – că acela care a fost numit „preșe-dintele moral al României” și reprezintă cu siguranță singurul model de om politic al ultimilor noștri 30 de ani , a scris volume întregi de versuri pe care nu s-a hotărât să le publice – a fost amplificată pentru mine de mirarea în faţa acestei rețineri. Corneliu Coposu nu și-a publicat poeziile din două motive: pentru că avea, ca om de cultură, o foarte înaltă părere despre poezie și pentru că avea, ca om politic, o foarte severă părere despre definiția acestuia. Dar și un motiv și altul nu fac decât să se adauge calităților intelectuale și morale ale celui care a avut puterea să facă prin viața și ideile sale cel mai mare dar generațiilor următoare: acela de a le fi model.
Ana Blandiana
