Mihai Creangă
ziarist
Am stat în arestul Securităţii – Direcţia a 6-a cercetări penale – 93 de zile şi a urmat un domiciliu obligatoriu la Târgu Jiu, din care am scăpat după 22 decembrie 1989. Aici (la Sighet, n.r.) sunt oameni care au stat ani grei în puşcărie şi în condiţii infinit mai dure decât cele în care am stat noi. Aş zice că, prin comparaţie, detenţia noastră a fost ca într-un hotel de lux. Bineînţeles, nici o clipă nu mi-am mai văzut colegii, nu aveam, evident, nici o ştire dinafară şi eram fiecare în celulă separată. Eu am avut norocul ca fereastra de la celula mea să dea spre o aripă de la Patriarhie – era postul Crăciunului, fiind încă iarnă întunericul cădea destul de devreme şi vedem mereu aprinsă o luminiţă acolo, până trebuia să trag obloanele. Ştiam că mă rog lui Dumnezeu şi că am un semn prin acea luminiţă, pe care o vedeam noaptea.
Ancheta. Am avut doi anchetatori: unul juca rolul anchetatorului „rău“, celălalt al anchetatorului „bun“; era clar că erau roluri, pentru că se urmărea, ca şi prin tortură, de data asta cu metode bine puse la punct, ruperea personalităţii. Şi atunci, erai ca într-un duş cald-rece. Tot timpul se intersectau. Erai împins, prin întrebările lor, să-ţi imaginezi felurite scenarii pe care merge ancheta.
Din Mihai Creangă, În numele libertăţii presei în Romulus Rusan (ed.), Analele Sighet 10: Anii 1973-1989. Cronica unui sfârșit de sistem, Fundația Academia Civică, 2003
***
Un grup de ziarişti români, făcând parte dintr-o organizaţie cu ramificaţii în mai multe oraşe şi judeţe, a încercat în cursul anului 1988 imposibilul: tipărirea unui ziar ilegal. După ce au încercat mai multe variante tehnice, Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă şi Ştefan Niculescu Maier, împreună cu tipograful Alexandru Chivoiu, au recurs la metoda culegerii manuale, cu litere de plumb sustrase din Combinatul „Casa Scânteii”.
Au fost arestaţi în urma unui denunţ, la 25 ianuarie 1989, şi, după o anchetă dură, prin care securiştii voiau să demonstreze legătura cu servicii de spionaj străine, o parte dintre inculpaţi au fost trimişi cu domiciliu forţat în diverse oraşe din ţară, iar lui Petre Mihai Băcanu i s-a intentat un proces de drept comun („speculă cu maşini”). Scopul era să se dezmintă acuzaţiile venite din Occident că în România ar mai exista deţinuţi politici.
Încadrarea iniţială în articolul Codului Penal privind “propaganda împotriva orânduirii socialiste” a fost schimbată, după două luni, în diverse alte încadrări de drept comun, pentru a nu se crea impresia că regimul Ceauşescu are deţinuţi politici.
Din grup au făcut parte:
Petre Mihai Băcanu, ziarist la România Liberă
Mihai Creangă, ziarist la România pitorească
Anton Uncu, ziarist la România Liberă
Alexandru Chivoiu, tipograf la Combinatul “Casa Scânteii”
Ştefan Rădulescu Maier, inginer informatician la Institutul de Proiectării şi Automatizări
