6 martie 1945 – este instalat guvernul Petru Groza. Format din comunişti, social-democraţi, membri ai Frontului Plugarilor, ai Uniunii Patrioţilor şi Uniunii Populare Maghiare, ca şi din disidenţi din partidele istorice (Gh. Tătărescu, Anton Alexandrescu), care să dea impresia colaborării tuturor forţelor politice, guvernul Groza, autointitulat „de largă concentrare democratică”, marchează începutul regimului comunist în România.
Diplomaţii şi ziariştii occidentali sunt iritaţi că, deşi califică pe Rădescu şi Maniu fascişti, comuniştii au introdus în guvern numeroase persoane oportuniste şi compromise moral, în timp ce populaţia aşteaptă protecţia occidentalilor.
Componenţa guvernului de la 6 martie putea să-l deruteze chiar şi pe un observator avizat. Părea să fie vorba de un grup oarecare de oameni, adunaţi fără nici un criteriu de competenţă ori de apartenenţă politică strictă. Printre ei erau antisemiţi, laolaltă cu evrei, pronazişti şi antinazişti, atei şi preoţi, pro-ruşi şi anti-ruşi. Totuşi, la o atentă examinare, puteai observa că toată această ciudată adunătură, fusese cu mare grijă selectată, având un singur scop: să servească Moscova şi lumea comunistă.
Şeful guvernului, dr. Petru Groza, era o simplă marionetă. Nu era comunist, dar primise conducerea guvernului de comunişti, tocmai pentru a înşela opinia publică românească şi internaţională. Avea o anume abilitate ca om politic, un considerabil farmec personal, un suflet destul de generos, unele bune intenţii, mari ambiţii şi o inepuizabilă colecţie de anecdote deochiate. Nu se bucura de vreun prestigiu moral sau politic, nu se distinsese în nici un fel, pe tărâm social ori prin patriotism în timp de război, neavând nici cea mai mică autoritate în vreun domeniu. Era într-o poziţie de două ori dezavantajată, acceptând să fie o marionetă rusească. Mai întâi că slujea pentru comunişti care, la rândul lor, slujeau Moscova, iar apoi, nu numai că nu era stăpân asupra propriului guvern, dar nu era nici măcar în propriul său birou.
Comuniştii se întâlniseră în casa lui şi el participase cel puţin la una dintre aceste foarte periculoase rendez-vous-uri, ba chiar stătuse o lună la închisoare, din această pricină. A fost eliberat datorită intervenţiei lui Maniu pe care, drept răsplată, guvernul său l-a aruncat în închisoare. Groza nu avusese de-a face cu acţiunea de la 23 august, dar se bucura de oarecare aureolă, datorită frumoasei sale vile, hotelului care-i aparţinea, băncii care prospera, foartei profitabilei fabrici de băuturi, confiscată de la evrei, şi întinselor ateliere textile, obţinute în acelaşi fel. Era plin de slugărnicie şi lipsit de sentimentul onoarei personale. Toate acestea au făcut din el o unealtă potrivită pentru scopurile Kremlinului şi pentru „felia românească” a comunismului internaţional.
Reuben H. Markham, ziarist american, 1949
în Reuben H. Markham, România sub jugul sovietic, Fundaţia Academia Civică, 1996
8 martie: Churchill telegrafiază lui Roosevelt: „Sunt sigur că D-ta ca şi mine eşti tot atât de contrariat de evenimentele din România. Ruşii au reuşit să instaleze prin forţă şi înşelătorie un guvern comunist minoritar. În ce ne priveşte, noi am fost împiedicaţi să protestăm contra acestor evenimente de faptul că, pentru a avea libertatea de a salva Grecia, Eden şi cu mine, în octombrie la Moscova, am recunoscut că Rusia trebuie să aibă o voce preponderentă în România şi Bulgaria, pe când noi să o avem în Grecia.”
„Guvernul Groza, un guvern odios cum nu a mai fost altul în România. Pe un sâmbure comunist s-au grefat ambuscaţii şi rataţii vieţii publice româneşti de sub cele trei dictaturi precedente, care compromişi şi odioşi opiniei publice s-au oferit să camufleze pe comunişti, pentru ca, scăpând de acuzaţia de criminali de război, să poată exercita o nouă teroare de pe banca ministerială a aşa-zisului guvern democratic”
(Iuliu Maniu, într-o declaraţie făcută presei străine)
„Guvernul Groza, ce reprezintă toate stigmatele dictaturii, constituie un real pericol pentru România, atât în ordinea internă, cât şi pentru poziţia sa internaţională.”
(Dinu Brătianu, într-o declaraţie făcută presei străine)
