Annie (n. 1910-20..)
Licenţiată în Drept. Secretara şefului Oficiului de presă şi informaţii al Marii Britanii din Bucureşti.
Arestată în noaptea de 25 iulie 1949. În 28 aprilie1950 Tribunalul Militar Bucureşti a condamnat-o la la 20 ani muncă silnică pentru „crimă de înaltă trădare”, infracţiunea fiind „spionaj în favoarea Angliei şi Americii”.
A trecut prin închisorile de la Jilava, Mislea, Timişoara, Miercurea Ciuc.
A fost eliberată în iunie 1961. A emigrat în Statele Unite ale Americii, fiind „răscumpărată” de familie.
Guvernul britanic i-a acordat cetăţenie britanică şi i-a asigurat o pensie pentru „servicii aduse Coroanei”.
Nora (n. 1914-1987)
Licenţiată în Drept. Secretara şefului Oficiului de presă şi informaţii al SUA la Bucureşti.
Arestată în noaptea de 25 iulie 1949. În 1950 Tribunalul Militar Bucureşti condamnat-o la 15 ani muncă silnică pentru „crimă de înaltă trădare”, infracţiunea fiind „spionaj în favoarea Angliei şi Americii”.
A trecut prin închisorile de la Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc
A fost eliberată în iunie 1961. A emigrat în Statele Unite ale Americii, fiind „răscumpărată” de familie.
Cele două surori Samuelli au fost judecate în aşa numitul „proces al bibliotecilor americană şi engleză”, alături de:
Constantin Mugur, contabil la Oficiul de presă şi informaţii al Marii Britanii din Bucureşti, condamant la muncă silnică pe viaţă. A fost eliberat în 1962 şi a emigrat în Anglia. Guvernul britanic i-a acordat cetăţenie britanică şi i-a asigurat o pensie pentru „servicii aduse Coroanei”.
Eleonnora Bunea-Wied, secretara lui Constantin Mugur, condamnată la 15 ani muncă silnică. Nu a supravieţuit detenţiei, a murit la 29 septembrie 1956 în închisoarea de la Miercurea Ciuc.
Liviu Popescu Nasta, corespondent al „New York Times” la Bucureşti, condamnat la 20 ani muncă silnică. Grav bolnav, a murit la închisoarea-spital Văcăreşti, la 6 decembrie 1956.
Ziarul Scânteia menţiona că sentinţa din 28 aprilie 1950 „a fost primită cu cea mai puternică satisfacţie de către oamenii muncii, care au clocotit de indignare şi mânie în faţa ticăloşiilor săvârşite de uneltele imperialiste.”
„Am dus un simplu buchet de flori de câmp cu o panglică în culorile româneşti pe care o păstrasem cu sfinţenie de-a lungul anilor. Am pus buchetul la picioarele statuii şi cu degetele tremurânde am bătut mesajul scris în codul Morse: «Îţi mulţumim, domnule Morse, pentru întregul ajutor dat.» …. „Câţi ani aş mai fi putut rezista dacă acel radiotelegrafist nu ar fi fost arestat şi nu ar fi început să-i înveţe pe cei din închisoare alfabetul Morse? Îmi amintesc activitatea frenetică, când în cele din urmă a ajuns în celula noastră. Exersam oriunde, pe pat, pe fierăria patului, pe braţele noastre, pe genunchi, pretutindeni, iar când nu puteam ciocăni, murmuram: A punct-liniuţă, B punct, liniuţă, liniuţă, liniuţă, etc. dar chiar şi asta nu era suficient.” (Annie Samuelli, Gratiile despărţitoare, Fundaţia Memoria, 2001)
Pentru mai multe informaţii despre acest proces, Şerban Rădulescu Zoner, “Procesul Bibiliotecilor” engleză şi americană, în Analele Sighet 7. Anii 1949-1953. Mecanismele terorii, editor Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică 1999
