Constantin Ionaşcu
(n. 19 noiembrie 1924, în localitatea Ţepeş Vodă, Constanţa)
Student la Facultatea de Drept. A fost arestat la 4 mai 1948, ca membru activ al Tineretului Universitar Naţional Ţărănist şi ca participant la organizarea manifestaţiei din 8 noiembrie 1945 şi condamnat la 5 ani închisoare corecţională pentru „uneltire contra ordinii sociale” (articolul 209). A trecut prin închisorile şi lagărele de muncă Malmaison, Saligny, Valea Neagră, Constanţa, MAI Bucureşti, Jilava, Piteşti, Aiud, Gherla, Poarta A fost eliberat în 2 mai 1953, la expirarea pedepsei.
Constantin Ionaşcu, unul din veteranii deţinuţilor politici din România, era la Peninsula, într-una din brigăzile de construcţii. Avea 24 de ani şi şi-a cunoscut viitoarea soţie „printre trei rânduri de sârme” (cum îşi aminteşte el): cu ocazia „vorbitorului” la care tânăra Cornelia, de 17 ani, venea să-l vadă pe tatăl ei, un ţăran dobrogean condamnat la 7 ani muncă silnică, pentru activitate anticomunistă. Curând, a reuşit să-i trimită, prin căruţaşii de pe şantier, scrisori destinate de colegii de detenţie familiilor lor. Tânăra le expedia prin poştă, dând de veste acasă unde se află cei dragi.
După eliberarea din lagăr, Constantin Ionaşcu a fost trimis în domiciliu forţat, unde a fost vizitat de Cornelia, cu care la scurt timp s-au căsătorit. A trecut de atunci mai bine de o jumătate de secol, iar familia Ionaşcu trăieşte la Constanţa la fel de armonioasă şi tânără ca în prima zi.
Vineri, 19 noiembrie 2010, domnul Constantin Ionaşcu împlineşte 86 de ani. Îii dorim multă sănătate!
Iar darul nostru pentru el este apariţia chiar în data de 19 noiembrie a cărţii Ororile şi farmecul detenţiei. Constantin Ionaşcu, o convorbire cu Traian Călin Uba
“Să ştiţi ca detenţia i-a făcut pe toţi cei închişi să aibă mai multă omenie şi înţelegere unul faţă de altul. În puşcărie, n-a mai fost ură şi duşmănie între oameni; mă refer la deţinuţi. Din contră, aceştia s-au apropiat mai mult de Dumnezeu. Apropierea asta i-a făcut să fie mai omenoşi, mai rezistenţi, mai tari în credinţă şi mai iertători. I-a schimbat. (…) Nici conflicte între diferite confesiuni n-au existat. Nu conta că unul era ortodox, altul catolic, greco-catolic sau protestant… Gâlceava asta o facem noi acuma; în liberate facem toate păcatele astea, dar acolo nu se făceau! (…)A ierta înseamnă a nu te lăsa biruit de răul care ţi s-a făcut. Iar când te întorci la Hristos, Acesta îţi cere să-l ajuţi pe aproapele tău năpăstuit, să fii bun cu el, chiar dacă el este rău cu tine; să speri că cel pe care l-ai iertat se va îndrepta. Uneori, cei care iertăm ne îndoim de lucrul ăsta pentru că nu avem puterea de a ierta din toată inima.”, Constantin Ionaşcu, Ororile şi farmecul detenţiei. O convorbire cu Traian Călin Uba, Fundaţia Academia Civică, 2010
