Ileana MATEESCU, deportată la vârsta de 5 luni împreună cu familia (mama, tata şi fratele mai mare) din Gârdoaia (jud. Mehedinţi) în Rubla (jud. Brăila).
Ecaterina UZUN, deportată la vârsta de 7 ani împreună cu familia din Denta (jud. Timiş) în Lăteşti (jud. Ialomiţa).
Aurel NICHIFOREANU, din Bucovina de Nord. Refugiat în 1945, este deportat la vârsta de 12 ani împreună cu familia din Şandra (jud. Timiş) în Fundata (jud. Ialomiţa).
Ţvetco MIHAILOV, deportat la vârsta de 4 ani împreună cu familia (mama, tata şi sora mai mică) din Saravale (jud. Timiş) în Bumbăcari (jud. Galaţi).
Gheorghe COTORBAI, deportat la vârsta de 6 ani împreună cu familia din Becicherecu Mic (jud. Timiş) în Fundata (jud. Ialomiţa).
Aurel SOCOLESCU, din Cernăuţi. Refugiat în Banat, în 1944, este deportat la vârsta de 15 ani împreună cu familia din Şandra (jud. Timiş) în Fundata (jud. Ialomiţa).
Victor RUSU, deportat la vârsta de 9 ani împreună cu familia (mama, tata şi sora) din Balta Verde (jud. Mehedinţi) în Movila Gâldăului (jud. Constanţa).
Velica BAICU, deportată împreună cu familia (mama, tata, fratele în vârstă de 1 an, bunica şi străbunica) din Variaş (jud. Timiş) în Feteştii Noi (jud. Constanţa).
Nu pot să spun că am avut copilărie. Această parte din viaţa mea lipseşte. Pentru că, de foarte mică, am avut responsabilităţi. Mici de tot fiind, a trebuit să îngrijim de animalele din curte, iar în 1953, când s-a născut fratele meu, deja eram responsabilă, trebuia să-i fiu doică, deşi aveam un pic mai mult de doi ani.
Toată distracţia noastră consta în joaca pe câmpiile alea întinse. Mergeam vara cu vitele pe câmp, cu copii de vârsta noastră… şi inventivitatea copiilor în materie de joacă este infinită. Găseam noi posibilităţi să ne jucăm fără jucării. Jucării ne făceam noi din ce găseam. Fratele meu făcea o vioară din coceni sau o bicicletă din beţe de floarea soarelui. Pe câmpul ăla, cu soarele puternic din Bărăgan, ca să ne ferim de arşiţă, ne înnodam fustele (orice fel de îmbrăcăminte) şi găseam tulpini mai groase de iarbă, ne făceam aşa, un fel de acoperiş, ne băgam sub asta şi ne jucam şi noi acolo. Fiecare ce-şi închipuia… (Ileana Mateescu, AIOCIMS 3092; Rep. Andreea Cârstea; 21 iul. 2008)
Ne jucam împreună, ca orice copil din lumea asta. Atât că n-am avut jucării, ne jucam cu te miri ce, fugeam după ciulini… (Ecaterina Uzun, AIOCIMS 2060; Rep. Cristina Mincu; 13 mar. 2005)
Acolo în grădină pliveam ceapă, usturoi, scoteam arpagic. Eram câteva sute de copii şi ne duceam să muncim sub soarele arzător, la 35°, în loc să fi stat să ne bucurăm de copilărie. Mergeam şi ne dădeau mâncare, dimineaţa: un sfert de pâine neagră (100 gr.) şi o ceaşcă de cafea “Menado”, care era făcută din cereale, şi la prânz primeam o farfurie de fasole, cu un castravete d-ăla mare, cu seminţe. (Aurel Nichiforeanu, AIOCIMS 2021; Rep. Oana Şerban; 12 mar. 2005)
Îmi aduc aminte noi copiii am stat la coadă lângă o baracă de scânduri ca să primim o cană cu lapte. Eu fiind mai micuţ mă strecuram să primesc de două ori lapte şi pentru sora mea. Aduceam laptele la mama şi bucuros îi spuneam cum l-am păcălit şi de data asta pe nenea care împarte laptele, că adesea nu aveam lapte. (Ţvetco Mihailov,în Miodrag Milin, Ljubomir Stepanov, „Sârbii din România în Golgota Bărăganului”)
Lucram la grădină şi la bumbac. Ne scoteau de la şcoală, ne dădeau o traistă, mie mi se părea imensă (eu fiind şi mai micuţ) şi o căram după mine. Nu se mai umplea traista aia deloc! (…) Mâinile erau numai răni. Aşa ne duceau de la şcoală, încolonaţi, ne dădeau câte o traistă d-aia şi ne puneau pe rând să culegem. Trebuia la sfârşitul zilei să aducem traista plină cu bumbacul cules.
Incidente au fost în sensul că, într-o dimineaţă, ne-au scos la aliniament în faţă, la apel şi la pregătirea pentru muncă, adică să stabilească unde îl trimit pe fiecare. Şi eu, fiind ăl mai mic, au spus: “Ăsta merge la grădină!”. Şi tatăl meu, foarte revoltat: “Cum să iei un copil la muncă? Nu vezi că e doar un copil, lasă-l acasă!”. Şi miliţianul care era acolo (era călare pe un cal sur, care s-a ridicat în două picioare) a zis: “Ce, mă, faci tu ordine aici?”. Şi avea nişte cravaşe, vână de bou le zicea. Şi i-a dat una d-aia lui taică-meu peste faţă, i-a rămas o dungă pe faţă. „Ce, face el ordine? Asta e regula, mergem unde zicem noi.” (Gheorghe Cotorbai, AIOCIMS 1993; Rep. Oana Şerban; 11 ian. 2005)
Nepotul meu, copilul sorei mele, avea trei luni la deportare. A fost şi un copil abia născut… Greta Donţu s-a născut pe 16 iunie şi pe 18 iunie noaptea a fost ridicată – copil de trei zile – ca să fie zvârlită pe câmp. Mişunau furnici, muşte pe ei, ăsta a fost traiul copiilor. (Aurel Socolescu, AIOCIMS 2749; Rep. Andreea Cârstea; 26 feb. 2009)
Printre bordeie, case în construcţii şi privaţiuni de tot soiul, viaţa curgea înainte, mai ales pentru noi, copiii. Pentru noi până şi nenorocirea care se abătuse pe familia noastră era un prilej de joc. Vă rog să nu zâmbiţi, copiii, în orice condiţii nu au cum să nu se joace. Treceam, deci, în fiecare zi, peste uliţe şi naţii şi ne jucam: de-a „Purceaua”, de-a „hoţii şi vardiştii”… (Victor Rusu, în Victor Rusu, „Bandit titoist, la 9 ani”).
Îmi aduc aminte că fierbeam cartofi pentru fratele meu şi aveam grijă de el. Eu aveam trei ani, el un an şi jumătate. De, viaţă! (Velica Baicu, în Miodrag Milin, Ljubomir Stepanov, „Sârbii din România în Golgota Bărăganului”)