n. 11 ianuarie 1933, București – m. 19 mai 2019
Student al Academiei Tehnice Militare din Bucureşti, Facultatea de Aviaţie. Iniţiatorul „Grupului Român de Rezistenţă”, format în 1955, din care făceau parte studenţi de la Academia Militară.
Arestat în octombrie 1956, a fost condamnat la 14 ani muncă silnică pentru „crimă de uneltire împotriva ordinii sociale”. A fost eliberat în februarie 1963, în urma unui decret de graţiere.
Până în 1989 se va afla sub atenta supraveghere a Securităţii.
În ianuarie 1977 a intrat în contact cu scriitorul protestatar Paul Goma, propunându-i constituire unui organizaţii care să militeze pentru respectarea drepturilor omului. A fost chemat de conducerea întreprinderii „Electronica” unde lucra pentru a i se atrage atenţia asupra relaţiilor pe care le are cu „persoane necorespunzătoare”. După plecarea lui Goma în Franţa, va rămâne în corespondenţă cu acesta.
În anii 80 s-a deschis o nouă acţiune de urmărire a sa de către Securitate pentru că „are obiceiul să asculte Europa Liberă, lăsând geamurile şi uşile apartamentului larg deschide, astfel că emisiunea este auzită şi de vecini şi persoanele ce trec prin apropiere”.
„Făceam parte dintr-o generaţie care nu putea fi minţită, care ştia adevărul despre România şi despre comunism. Niciodată nu m-am împăcat cu comunismul. În ultimul timp în liceul militar fuseseră aduşi în special muncitori şi ţărani. Şi am constatat acolo cu stupoare că aceşti „beneficiari” ai comunismului nu erau comunişti! Eram unul dintre puţinii copii de intelectuali din Liceul Militar. Atunci mi-am dat seama că acest anticomunism transmis din familie, din şcoală şi din experienţa mea proprie, acest anticomunism nu era o opinie personală, ci o opinie absolut generală. Şi asta mi-a dat încredere!”
Fragment din interviul cu Cristian Florin Dumitrescu (Arhiva de istorie orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 292, relizator Almira Enuţă, 1996)
