un articol de Laurenţiu Ungureanu
Fundaţia Academia Civică şi Fundaţia Culturală Memoria vor organiza, începând cu luna martie a anului 2011, o serie acţiuni menite să aducă în dezbaterea publică şi să comemoreze împlinirea a 60 de ani de la una dintre cele mai absurde decizii ale regimului comunist: deportarea din Bărăgan. Organizatorii garantează că evenimentele reunite în cadrul proiectului „Memoria deportărilor din România”, vor asigura tuturor celor interesaţi o călătorie amplă în istoria recentă a României.
2.696 vagoane de tren, 6.211 camioane, 10.000 de soldaţi şi o viaţă nouă ce trebuia începută, de la capăt, după alte coordonate. Aşa se poate rezuma noaptea dintre 16 şi 17 iulie 1951 pentru peste 44.000 de români, germani, sârbi, bulgari, aromâni, refugiaţi basarabeni şi bucovineni, care locuiau în apropierea frontierei româno-iugoslave şi în Mehedinţi.
La aproape 60 de ani de la „igienizarea Banatului“, una dintre cele mai sinistre acţiuni ale regimului Gheorghe-Gheorghiu Dej, Fundaţia Academia Civică, în colaborare cu Fundaţia Culturală Memoria, se luptă ca acea noapte cumplită să nu fie îngropată în istorie de ignoranţă şi uitare, aşa cum a fost până în decembrie 1989. Proiectul „Memoria deportărilor din România“ încearcă să reconstituie momentele care au schimbat definitiv viaţa a zeci de mii de oameni, condamnându-i să trăiască forţat departe de lumea pe care o ştiau.
„A trăi fără a putea trăi”
Poeta Ana Blandiana, istoricul Romulus Rusan şi medicul chirurg Nicolae Constantinescu, susţinuţi de zeci de persoane care vor ca acele clipe pe care le-au trăit în Bărăgan să nu moară definitiv, au toţi aceeaşi definiţie pentru fenomenul deportărilor: „a trăi fără a putea trăi“. Aceştia prezintă proiectul „Memoria deportărilor din România“ drept un rechizitoriu moral târziu, o încercare de a păstra nealterată memoria celor peste care s-au pus primele cărămizi din structura „omului nou“ şi speră că mărturiile despre foametea şi frigul Bărăganului să rămână întipărite în conştiinţa românilor exact aşa cum sunt în amintirile lor. Mărturiile şi poveştile lor te teleportează într-un trecut prea apropiat ca să nu fie adevărat.
Cum au dispărut elitele României?
„Torţionarii nu sufereau de vreo alienare psihotică malevolentă, erau conştienţi de faptele lor! Iar minciuna şi secretizarea până la absurd a acţiunilor lor au fost resorturile care au dus la victoria comuniştilor în România. Şi asta s-a întâmlpat prin dispariţia elitelor, prin scoaterea lor mai întâi din viaţa publică şi apoi din viaţă. Cei care au rămas după nimicirea acestor valori au reprezentat pegra din care s-au ales decidenţii comunişti“, aşa ar putea fi explicat, în puţine cuvinte, aproape jumătate de secol de istorie pentru doctorul Nicolae Constantinescu. Nu a cunoscut crivăţul Bărăganului decât din cărţi şi din mărturisiri, dar experienţa traumatică a Revoluţiei din decembrie 1989 l-a făcut să exploreze în detaliu mecanismele unui sistem absurd. „La Revoluţie, eram chirurg la Spitalul Colţea. Au venit zeci de bolnavi în acele zile şi eu am operat fără întrerupere începând de joi seară şi până în noaptea de sâmbătă spre duminică”, îşi aminteşte medicul momentul care a reprezentat motorul implicării lui în studierea trecutului recent.
Destinul şi eticheta de „deportat”
Mircea Popescu, unul dintre cei care au trăit pe viu sinistra noapte dintre 16 şi 17 iulie 1951, rememorează astăzi, cu rigoarea istoricilor, momentele pe care nu le-a putut uita nici după aproape şase decenii: „Deportarea în Bărăgan a realizat ceea ce comuniştii voiau cu adevărat: destructurarea populaţiei, a societăţii şi, poate cel mai important, a familiei. Această infuzie a ticăloşeniei a creat un conflict social care încă persistă pentru multe persoane care poartă ca un destin eticheta de «deportat». În România anilor ’50 existau o mulţime de elite, de personalităţi care nu puteau fi arestate. Deportările au fost soluţia comunistă, iar noi ne-am pierdut de restul lumii”.
Calendarul proiectului Memoria Deportărilor din România
– Expoziţia itinerantă „Memoria Deportărilor“, realizată de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, va prezenta documente, fotografii, mărturii despre deportarea din iunie 1951. Expoziţia se va deschide în martie la Bucureşti, fiind apoi itinerată la Timişoara, Drobeta-Turnu Severin, Brăila, Galaţi, Sighet şi în alte oraşe.
– Masă rotundă şi lansarea numărului 74 al revistei Memoria (27 aprilie 2011, Bucureşti)
– Ziua Memoriei (1-3 iunie 2011, Sighet)
– Masă rotundă despre deportările din iunie 1951 în cadrul Şcolii de Vară de la Sighet (11-18 iulie 2011). Şcoala de Vară de la Sighet este un proiect al Fundaţiei Academia Civică în parteneriat cu Fundaţia Konrad Adenauer, ajuns în 2011 la cea de-a XIV-a ediţie. La Şcoala de Vară de la Sighet participă 50 de adolescenţi şi 50 de profesori de istorie. Conferinţele sunt susţinute de reputaţi cercetători ai istoriei recente din România şi Occident, ca şi de figuri reprezentative ale mişcării de opoziţie anticomuniste din Europa de Est.
– În luna august 2011, se va organiza la Muzeul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet un sondaj de opinie printre vizitatorii muzeului, tema fiind „Prelucrarea trecutului – relaţia dintre memorie şi istorie“.
– Masă rotundă şi lansarea numărului 75-76 al revistei Memoria (28 septembrie 2011, Bucureşti)
– Masă rotundă de închidere a proiectului „Memoria Deportărilor din România“ (9 noiembrie 2011, la 22 ani de la căderea zidului Berlinului)
http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/deportarile-baragan-60-ani-memorie
