Home » Română » Memorial » Din "marea de amar" » Nicolae Steinhardt

Nicolae Steinhardt

posted in: Din "marea de amar"
Nicolae Steinhardt, fotografie de la arestare

(29 iulie 1912-30 martie 1989)

Studii la Liceul Spiru Haret, apoi la Facultatea de Drept şi Litere
Licenţa în drept şi Doctoratul în drept constituţional, cu studii la Paris şi Londra

După 1947 este exclus din baroul de avocaţi şi trăieşte prestând munci inferioare, necalificate

30 decembrie 1959 este reţinut de Securitate pentru a depune mărturie împotriva prietenilor săi arestaţi „punându-mi-se în vedere că dacă refuz voi fi arestat şi implicat în lotul intelectualilor mistico-legionari”. I se dau trei zile de gândire.
4 ianuarie 1960 refuză, este arestat şi inclus în lotul Noica-Pillat
În proces declară „Sunt mândru că fac parte din acest lot” şi este condamnat la 12 ani închisoare

15 martie 1960, în celula 15 de la Jilava este botezat creştin de Părintele Mina Dobzeu
august 1964 este eliberat din închisoare în cadrul graţierii generale

 

După ieşirea din închisoare publică traduceri, studii, cronici în revistele literare şi mai multe volume de eseuri, printre care: „Între viaţă şi cărţi”, „Incertitudini literare”, „Critică la persoana întâi”
1969-1970 scrie Jurnalul fericirii  şi-l dă spre lectură câtorva prieteni
30 octombrie 1972 Securitatea primeşte clişeul manuscrisului
10 noiembrie 1972 Este realizată fotocopia cărţii
14 decembrie 1942 Manuscrisul Jurnalul fericirii este confiscat în urma unei percheziţii, iar autorul anchetat şi interogat zile în şir
în anii următori rescrie cartea
1975 La intervenţia Uniunii Scriitorilor i se înapoiază primul manuscris
16 august 1980 se călugăreşte la Mănăstirea Rohia
martie 1983 este anchetat din nou din cauza corespondenţei intense cu prietenii din Occident
1984 – percheziţie la Mănăstirea Rohia şi confiscarea cărţilor cu autografe ale scriitorilor din exil. Manuscrisul Jurnalul fericirii  este confiscat din nou
1988-1989 Jurnalul fericirii este transmis într-o versiune prescurtată la „Europa liberă”
30 martie 1989 moare în urma unui infarct şi este înmormântat la Rohia sub numele Părintele Nicolae

 

Memorialul Sighet: Sala 43 – Represiunea împotriva culturii (Scriitori în închisori)

 

În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie

 

© CISAC