(29 octombrie 1913, Vişinel/Mureş – 22 martie 2002, Lugoj)Preot greco-catolic, vicar general clandestin al diecezei greco catolice de Lugoj
Arestat la 19 iulie 1950, reţinut la Securitatea din Lugoj până la 16 octombrie când este încarcerat la penitenciarul din aceeaşi localitate.
La 16 februarie 1951 a fost transferat la penitenciarul Timişoara, iar la 10 mai 1951 la Penitenciarul Sighet. Conform Deciziei M.A.I. nr. 64 din 30 ianuarie 1952 a primit o condamnarea administrativă de 24 luni, pedeapsa care i-a fost majorată cu 24 luni, prin Decizia MAI nr. 684 din 28 decembrie 1953. La 9 aprilie 1955 a fost transferat, via Jilava, la Penitenciarul Timişoara, de unde a fost eliberat la 27 septembrie 1955.
După eliberare a lucrat la Întreprinderea de Construcţii şi Montaj din Lugoj, până în 1959, pentru ca ulterior, până la pensionarea din noiembrie 1975, să lucreze ca şi contabil la Cooperativa „Munca”.
În aprilie 1981 a fost propus ca ordinariu diecezan, succesor al episcopului Ioan Ploscaru, iar după 1990 a devenit canonic prepozit de Lugoj.
A murit la 22 martie 2002, la vârsta de 89 ani.
Pr. Dumitru Sălăgean: Într-una din nopţi, la ora 12, mi s-a bătut la geam. Aici, la locuinţa din strada Ion Popovici, Nr.10 (din Lugoj, n.ed.). Şi m-am sculat, am mers la geam şi mi-au spus: “Suntem Securitatea, să ne deschideţi poarta”. M-am dus şi am deschis poarta. Au venit în casă, au intrat în camera cealaltă, şi zice: “Pregătiţi-vă că mergem, să veniţi cu noi”. Atunci eu am deschis dulapul, mi-am luat ceva, de fapt am vrut să iau ceva, rufe… ce-am crezut şi eu, dar mi-au interzis să iau ceva, mi-au spus că o să-mi aducă dânşii. Şi atunci eu m-am aşezat în genunchi în faţa mesei – ei erau în dreptul meu, patru inşi, stăteau în picioare -, şi eu m-am aşezat în genunchi şi m-am rugat lui Dumnezeu, şi-am cerut: “Doamne, întăreşte-mă, ajută-mă, ca să pot suporta orice urmează”. Şi atunci m-am sculat şi-am spus: “Sunt gata”. Şi ei au ieşit cu mine, doi inşi, şi la poartă mi-am adus aminte că poate nu voi mai reveni, nu mă vor mai lăsa să revin, mă vor ţine acolo, şi m-am gândit să-mi iau paltonul. Şi i-am rugat să mă lase să vin să-mi iau paltonul. Ei mi-au spus “Păi că numai pe două-trei zile şi vii înapoi”. Eu am zis “nu ştiu câte zile, dar vă rog să”. Atunci au venit cu mine înapoi în casă, iar în timpul ăsta, pe ceilalţi doi i-am găsit că au tras sertarele de pe la mese de aici şi controlau.
Fragment din interviul nr. 412 (realizat de Georgeta Chinezu în august 1996), Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.
