Era vara lui ’51, în luna iunie, cam jumătatea lui iunie. Într-o seară, ne-am trezit cu un soldat la poartă şi cu câţiva militari cu şapcă şi cu încă doi civili care au venit. S-a făcut o inventariere în locuinţă, cu tot ce e, şi s-au dat şi indicaţii cam ce să-şi ia fiecare. Ne-au spus să ne adunăm din lucruri, să ni le pregătim, pentru că a doua zi vom fi mutaţi de acolo. Bineînţeles că noi nu ştiam despre ce era vorba, maică-mea era foarte agitată, plângea… Am întrebat motivul. Ei spuneau doar Ordin! şi cu asta basta, nu discutau. Şi aveam interdicţia de a nu mai ieşi din curte până a doua zi dimineaţă.…
Ne-au dus la gară, acolo ne-au debarcat şi am stat cu bagajele până ni s-a stabilit vagonul la care trebuia mers. Şi se striga: “Familia cutare, la vagonul cutare!” şi tot aşa. Discuţia de atunci, care se purta şi care mi-a ajuns mie la urechi, era că vom ajunge în Siberia. Ăsta era zvonul care circula, dar nimeni nu spunea că este adevărat sau nu, sau unde vom ajunge, de fapt. Nici soldaţii nu ştiau. Iar ceilalţi, care erau ofiţeri sau subofiţeri, nu discutau, ei doar dădeau ordine, iar dacă cineva vocifera, îi ameninţau în diverse forme. (…) Copil fiind mi se părea trenul enorm de lung. Multe vagoane… Din sat, se mai vedeau multe căruţe venind spre gară cu oameni şi bagaje, dar nu-mi puteam da seama cât de mulţi erau. (Gheorghe Cotorbai)
Nu aveam voie să coborâm din vagon, era militar din două în două vagoane cu arma. Necesităţile le făceam în vagon, apa o aduceau tot acolo la uşa vagonului (Alexandrina Fundeanu)
Am fost deportat cu patru copii şi doi părinţi, şase persoane. Am fost luat într-un mod foarte strict (…) cuprins de şase ostaşi şi un locotenent de securitate, care au fost cu automatul în mână. Ni s-a spus că nu avem dreptul să luăm nimica şi să eliberăm domiciliul în termen de trei ore. (…) Ne-au îmbarcat la tren şi ni s-au închis vagoanele. Am stat cu vagoanele închise două zile şi două nopţi, n-am avut voie să ieşim afară, am stat aşa izolaţi ca nişte arestaţi. Şi după aceea, după două zile şi două nopţi, într-o haltă am numărat vagoanele când ni s-a deschis uşa. Am văzut, într-adevăr, că erau 260 de vagoane în trenul nostru. Şi mergeam spre Bărăgan. (Simion Untaru)
Când să ne culcăm am auzit „cioc-cioc” la uşi. Ne-a spus că în baza ordinului nu-ştiu-care suntem ridicaţi. Vă închipuiţi ce am putut să luăm noi din toată casa în trei ore? Mai nimic. Am plecat fără nici un lucru de iarnă pentru copii. Copiii mei erau mici, aveau 6 ani cel mare şi 3 ani cel mic. În sfârşit, ne-au urcat într-un camion şi ne-au dus la gară. Înainte de a pleca, cei din comisie care veniseră să ne anunţe că plecăm şi că ne ridică au văzut în vitrină la noi o servietă de piele foarte frumoasă, care era a socrului meu, şi au spus: „Uite, cucoană, dacă îmi dai geanta asta de aicea din vitrină vă spun unde vă ducem. Vă ducem la Craiova. (Angela Călărăşanu)
Fragmente din Arhiva de Istorie Orală a CISAC
Gheorghe Cotorbai, deportat la vârsta de 6 ani, împreună cu familia, din Becicherecul Mic (Timiş) la Fundata
Alexandrina Fudneanu, deportată la vârsta de 12 ani, împreună cu familia, din Drobeta Turnu Severin la Dropia
Simion Untaru, deportat la vârsta de 13 ani, împreună cu familia, din Cireşu (Mehedinţi) la Dropia
Angela Călărăşanu, deportată la 29 ani, împreună cu soţu, doi copii şi soacra, din Halând (Mehedinţi) înlocalitatea Pelican
