Posturile de radio occidentale care emiteau programe în limba română suplineau lipsa premeditată de informație prin care aparatul de partid și de securitate intenționa să izoleze populația de realitățile mondiale și chiar de cele din propria țară. Propaganda plicticoasă și stereotipă dezgusta pe oameni în așa măsură încât o considerau din capul locului mincinoasă.
Dimpotrivă, emisiunile sosite pe calea undelor din Occident se bucurau de cea mai deplină încredere, fie că era în ele vorba de politică sau literatură, de sport sau de divertisment. Această cultură exclusiv orală a format două generații de români, care, cu ajutorul ei, au supraviețuit mental anilor de război rece și de comunism.
Redactorii Europei Libere, BBC-ului, ai Vocii Americii sau Vocii Germaniei deveniseră, fără să li se cunoască măcar fizionomia, membri în milioane de familii. Strict interzise, aceste voci ale democrației erau ascultate în secret, iar apoi difuzate din om în om, stimulând și solidaritatea, și complicitatea în spiritul democrației occidentale. Partidul și Securitatea considerau drept infracțiuni ascultarea și transmiterea orală a știrilor și comentariilor posturilor de radio străine, ca dovadă numeroasele condamnări pentru „agitație publică”, precum și nenumăratele filaje, hărțuieli și anchete pe această temă. Cu deosebire intelectualii care se opuneau, direct sau indirect, politicii culturale a partidului erau etichetați, de plano, drept „agenți ai Europei Libere”.
Doar în două rânduri Europa Liberă a putut fi ascultată pe stradă și cu ferestrele deschise: în timpul invaziei Cehoslovaciei, în 1968, și, câteva zile, după cutremurul din 4 martie 1977.
