(1888-1962)
Născut la 13 martie 1888, în comuna Gurasada – Hunedoara.
A făcut studii universitare la Cernăuţi, Viena şi Carlovitz, a studiat arhivele de la Budapesta. Luptător activ pentru Unire, a fost secretarul Marii Adunări de la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918.
Istoric, membru al Academiei Române (din 1928), profesor la Universitatea din Cluj (până în 1947, când a fost dat afară din învăţământ), secretar de stat în mai multe guverne interbelice
Arestat la sfârşitul anului 1948, a fost condamnat la 6 luni închisoare, pedeapsă majorată la 1 iulie 1949 cu un an. Încarcerat în penitenciarele Cluj şi Caransebeş, la 6 mai 1950 a fost trimis la penitenciarul Sighet
A fost încadrat în U.M. conform Deciziei M.A.I. nr. 334 din 1 august 1951 pe o perioadă de 24 luni. Pedeapsa i-a fost majorată cu 60 luni conform Deciziei M.S.S. nr. 559 din 6 august 1953.
Constantin C. Giurescu aminteşte în volumul său de memorii că anii de detenţie au pus amprenta asupra istoricului „Dragomir a slăbit mult; el făcuse deja un an şi jumătate închisoare – pentru o chestie economică – în momentul în care am fost arestaţi noi; a fost adus aici de la Caransebeş” (Constantin C. Giurescu, 5 ani şi 2 luni în penitenciarul de la Sighet).
A fost eliberat la 9 iunie 1955, în cadrul unei amnistii parţiale emisă în vedea primirii României în Organizaţia Naţiunilor Unite.
După eliberare s-a reîntors la Cluj unde a desăvârşit lucrarea sa capitală dedicată lui Avram Iancu, conducătorul românilor în revoluţia din 1848.
A murit la 23 februarie 1962, într-un spital din Bucureşti, fiind înmormântat la Cluj, la 27 februarie.
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.
