După ruperea Concordatului cu Roma (1948) şi expulzarea Nunţiului Apostolic (1950), regimul comunist de la Bucureşti a trecut la distrugerea înaltei ierarhii a Bisericii catolice prin intentarea de procese de „înaltă trădare” şi „spionaj” episcopilor şi altor preoţi şi credincioşi.
Între 10-17 septembrie 1951 s-a desfăşurat la Tribunalul Militar Bucureşti unul dintre cele mai mediatizate procese din anii 50, procesul ,,spionilor Vaticanului din România”, şeful completului de judecată fiind celebrul generalul Alexandru Petrescu.
Cei zece acuzaţi (Augustin Pacha, episcop romano-catolic de Timişoara, Iosif Schubert, episcop clandestin, parohul Catedralei „Sfântul Iosif” din Bucureşti, Adalbert Boros, episcop clandestin, rectorul Seminarului Teologic din Timişoara, Clement Gatti, preot la Biserica Italiană din Bucureşti, Ioan Heber, secretarul Diecezei de Timişoara, Iosif Waltner, şeful Cancelariei Episcopale din Timişoara, Eraldo Pintori, funcţionar al Legaţiei Italiei la Bucureşti, Lazăr Ştefănescu şi Gheorghe Săndulescu, preşedintele, respectiv vicepreşedintele Partidului Socialist Creştin, aflat în ilegalitate şi medicul Petre Ţopa, fost subsecretar de stat în perioada interbelică) erau învinuiţi de trădare şi complot, desfăşurate ,,în slujba Vaticanului” şi a ,,centrului de spionaj italian”.
Pedepsele au fost „exemplare”, cinci dintre inculpaţi fiind condamnaţi la muncă silnică pe viaţă, iar ceilalţi cinci la termene cuprinse între 10 şi 18 ani. Episcopul Iosif Schubert a fost condamnat la temniţă grea pe viaţă (va fi eliberat în 1964, stabilindu-i-se DO la Timişoara), episcopul Pacha (care avea 81 de ani în momentul arestării) la 18 ani temniţă grea (eliberat în mai 1954, în urma unui decret de graţiere), ep. Adalbert Boros la muncă silnică pe viaţă (eliberat în 1964), pr. Clement Gatti la 15 ani temniţă grea (eliberat în 1952 şi expulzat din România), pr. Iosif Waltner la 15 ani muncă silnică (eliberat în 1963), pr. Ioan Heber la 12 ani muncă silnică (eliberat în 1954, i s-a stabilit DO la Timişoara), iar laicii Petre Topa la 10 ani temniţă grea (va muri la Văcăreşti, la 27 iunie 1957), respectiv la muncă silnică pe viaţă: Gh. Săndulescu (va muri la Aiud la 15 aprilie 1954), Lazăr Ştefănescu (eliberat în 1964) şi Eraldo Pintori (eliberat în 1955).
Alte procese:
Angajaţii Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti, majoritatea călugăriţe, precum şi toţi preoţii şi călugării de la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti au fost arestaţi la 19 iulie 1950. 14 persoane arestate atunci au fost incluşi într-un alt lot de „trădători”, în aşa-numitul „proces al Vaticanului”, care a avut loc în aprilie 1952. Episcopul greco-catolic de Maramureş Ioan Dragomir a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, părintele Aurel Leluţiu din Blaj a primit aceeaşi condamnare, părintele Iustin 25 de ani. Sora Clara (Ecaterina Laslău), administratoarea Nunţiaturii, a fost condamnată la 15 ani muncă silnică. Celelalte călugăriţe au primit condamnări între 4 şi 10 ani. Alte călugăriţe, arestate în iulie 1950, au primit condamnări administrative.
Episcopul clandestin greco-catolic Alexandru Todea şi alţi preoţi şi credincioşi greco-catolici (pr. George Guţiu, pr. Emil Ritti, Valerica Munteanu, Nuţi Macarie, Ieronima Moldovan etc.), care au încercat să păstreze legătura cu Vaticanul şi să împartă clandestin diversele ajutoare sosite din străinătate, au fost şi ei acuzaţi de “crimă de înaltă trădare” într-un proces care a avut loc la 7 februarie 1952 la Tribunalul Militar Bucureşti. Alexandru Todea a primit o condamnare de muncă silnică pe viaţă pentru “înaltă trădare” şi 25 de ani pentru “favorizarea infractorului”, aceeaşi condamnare suferind şi viitorul episcop George Guţiu.
În septembrie1952 episcopul de Satu Mare Janos Scheffler (care avea domiciliu obligatoriu încă din 1950) este trimis în judecată, alături de alţi preoţi romano-catolici, fiind acuzaţi de înaltă trădare şi spionaj în favoarea Vaticanului. În decembrie 1952 episcopul Scheffler avea să se stingă din viaţă în închisoarea Jilava.
© Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței
