lăcătuș, n. 1965, Brașov
Florin Postolachi: Pot să completez cu ziua de 15. În momentul când ne-am întors la uzină, deja se știa că suntem în vizorul Securității; repercusiunile au urmat imediat.
Un alt moment frumos de care îmi aduc aminte: au încercat să ne excludă din UTC prin votul colegilor noștri. Și în acele momente s-a văzut acea solidaritate de care povestea colegul meu. Toți cei implicați – cei de la conducerea UTC pe țară și șefii partidului pe Brașov – erau adunați în acea sală. Au cerut condamnarea noastră la pedeapsă maximă și excluderea din UTC. Nici unul din colegii noștri care erau în sală n-a ridicat mâna. Cu toate că se citea pe fața lor frica și toate celelalte sentimente normale în acele clipe, nici unul n-a vrut să ridice mâna să ne excludă. Văzând că nu ne pot exclude în acest fel, indivizii mi-au cerut mie și dlui Tudose să ieșim din sală, gândindu-se probabil că acei colegi se tem de noi sau le este rușine să ne excludă. Nici în acel moment, după ce ieșisem din sală, colegii noștri n-au votat excluderea noastră din UTC. Erau părtași, prin gestul lor, la ceea ce făcusem noi. Erau mândri că suntem colegii lor și ne aprobau acțiunea pe care o făcusem.
Am fost arestați seara. Bine, pe cei pe care i-au prins i-au arestat chiar în 15, la locul faptei. O parte dintre noi au fost arestați de acasă. Au venit echipe de 4-5 milițieni, care ne-au arestat din mijlocul familiei. Au pretextat că ni se ia doar un interogatoriu și că urmează să ne întoarcem la casele noastre. Prima seară la Miliția Brașov a fost cea mai dură. Am fost bătuți de indivizi care se află și acum în Poliția Brașov. Acum câteva luni unul dintre ei, care ne-a bătut pe mulți dintre noi, susținea că i-am fi rupt falca, că l-am bătut noi…
(…) Eu am fost arestat pe 16 de acasă – vreau să scurtez – am trecut prin toate etapele prin care au trecut și colegii mei. Dar vreau să spun că așa bătaie cum am luat la Brașov n-am mai luat după aceea. M-au bătut în trei serii, seara m-am întâlnit cu acel individ care avea falca ruptă și bătea pe toată lumea. Sunt chiar curios că nici unul nu a pomenit de acel individ. Așa zicea el, că i-am rupt falca. Dar eu aveam 50 de kg, vă dați seama că nu puteam să-i rup falca. Pe foarte mulți colegi de-ai mei i-a bătut acel individ. Mai este și acum la Poliția Brașov, l-am văzut. Nu știu cum îl cheamă. De anchetat, m-a anchetat un căpitan de la București, unul blond. La un moment dat, ăsta a ieșit din încăpere: “Stai aici că mă duc să vorbesc cu colegii tăi, dacă aveți declarațiile la fel”, și a intrat altul, m-a legat cu cătușe de un belciug din perete și m-a lovit cu pumnii în ficat, în rinichi; apoi a plecat. A venit celălalt căpitan: “De ce ești supărat?”. “A venit unul, m-a bătut.” “Care, mă, că mă duc după el, să vezi ce-i fac.” S-a dus ăsta, a intrat înapoi ăla care m-a bătut: “Ce, mă, te-am bătut?” și m-a luat iar la bătaie. M-a bătut așa de vreo trei ori. “Ia scrie acolo.” Asta a fost la Brașov. Și am mai scăpat o dată la Brașov: au intrat la un moment dat vreo patru namile și am avut prezență de spirit; le-am văzut urechile teșite de la salteaua de la lupte, erau mari, imenși, și le-am zis: “Domn’e, nu vă supărați, ați făcut lupte la Dinamo?”. “Măi copile – aveam 21 de ani – , copile, în ce te-ai băgat”. Și au plecat. În schimb, l-au bătut pe un coleg al meu, toată camera au măturat-o cu el. Asta a fost ancheta la Brașov, a durat o noapte. Au fost cele mai violente interogatorii. Au fost și cazuri când doar intrau în sală și-ți dădeau câte un baston peste cap. Erau în trecere doar, te salutau.
Vreau să mai povestesc cum am plecat noi la București într-o dubă cu colegii mei. Ne-au legat cu mâinile la spate. Cătușele de acest fel, se știe, se strâng dacă tragi de ele. Noi, fiind mulți unul lângă altul, în picioare, cu mâinile la spate, când a pornit mașina cătușele alea s-au strâns pe mâini și a început toată duba să țipe de durere. La interogatoriu deja apăruseră oameni mai inteligenți, te întrebau de cărțile pe care le citești, ce spectacole urmărești, și după cum primeau răspunsuri adoptau și ei stilul de interogare. Dar vreau să vă spun că și acolo, după câteva zile de interogare, era unul bun și unul rău. Unul te bătea și altul nu te lăsa să dormi. Ala care te bătea era bun. După câteva zile te obișnuiești cu bătaia, în schimb lipsa somnului e ceva ieșit din comun. N-am dormit trei nopți. În fiecare seară ne lua, după ora 10. Dar să nu dormi trei nopți… se schimbau la 4 ore, era o echipă formată din 5-6 anchetatori care în permanență se schimbau. Era unul foarte rău, era chiar prototipul securistului. Era înalt, zvelt, cu niște ochi de om al dracului și ăla mă bătea în permanență fără să mă întrebe nimic. Mă bătea, intram la el la interogatoriu, mă bătea. Ce au omis colegii mei să pomenească erau umilințele; cred că asta a fost cea mai dură metodă de a ne interoga. Eram 8 inși în celulă și eram obligați să ne facem nevoile în WC la comun, fără compartimente, fără ușă, și stăteam la rând fiecare să-și facă nevoile uitându-se la ceilalți. Chiar așa ne-au spus la un moment dat: “Băi, sunteți cantități neglijabile, pot să fac ce vreau cu voi, nu știe nimeni și nu va afla nimeni”. Cam ăsta a fost tratamentul pe care l-am suportat acolo. Restul a fost povestit. Bineînțeles, bătaia, cu care, la un moment dat, te obișnuiești.
Fragment din masa rotundă organizată la 8 noiembrie 2002 de Centrul de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet. Au participat 11 dintre miile de manifestanţi de la Braşov, care au narat în fata istoricilor şi ziariştilor întâmplările prin care au trecut atunci.
Transcrierea dezbaterii moderate de Romulus Rusan, directorul CISAC, a fost publicată în cartea „O zi de toamnă, cândva… (15 noiembrie 1987), Fundația Academia Civică, 2004
