strungar, n. 1958, Cizer, Sălaj
Iosif Farcaș: Meritul este al întregului oraș Brașov. Pe poarta uzinei, într-adevăr, am ieșit un număr mic de muncitori, dar pe distanța a 100 de metri, de la Autocamioane până în Calea București (e o distanță foarte mică, întreprinderea se poate vedea din Calea București) cred că numărul nostru era deja dublu sau mai mult decât dublu. Când toată coloana cu steagurile a intrat în Calea București, cred că au fost o mie de oameni pe 200 de metri; apoi, dintr-o mie s-au făcut trei mii și din trei s-au făcut opt. Sediul Comitetului Județean de partid este la vreo șase km distanță de Autocamioane. Coloana s-a deplasat exact pe calea principală de acces, pe Calea București, și toată lumea ni s-a alăturat într-un fel sau altul, coloanei. Unii ne-au încurajat din balcoane, alții s-au alăturat coloanei. Atunci s-au distrus două sedii în centru. Colegii mei au spus de sediul Comitetului județean de partid, dar s-a distrus și sediul Comitetului local de partid, în aceeași zi.
Romulus Rusan: Cei care au urcat în sediile astea au fost întâmpinați de cineva sau pur și simplu activiștii au fugit și au lăsat totul baltă?
IF: Nu a fost nimeni acolo, toți au părăsit câmpul de bătălie. Această coloană de manifestanți s-a deplasat pe la Uzina Hidromecanica, vecină cu o unitate militară de vânători de munte. Coloana s-a deplasat prin fața unității militare, că pe acolo e traseul. Nu a ieșit absolut nimeni dintre militari, nici măcar să ne întâmpine cu o floare, să nu spun altfel. N-a ieșit nimeni de acolo. Dacă ar fi tras un foc de armă, în acea zi ar fi fost un război civil. Nu la 10.000, dar la 8.000 de oameni un foc de armă ar fi însemnat măcel sau război civil.
(…) Eu am fost arestat în data de 19 noiembrie, la 4 zile după întâmplare, deci în joia următoare. Întâmplător, în săptămâna care a urmat după 15 noiembrie, am fost în schimbul III. Eram acasă dimineața când m-au arestat. M-au dus la Miliția din Brașov, m-au ținut în picioare cam de la 9 jumătate până la ora 16 după amiaza, într-un birou unde erau foarte mulți arestați. Dar nu am recunoscut pe nimeni, nu erau colegii mei din secție; erau tot din uzină, probabil, arestați. Până la ora 16 am stat în picioare și la ora 16 jumătate, să zic, am fost dat în primire unui securist în civil care mi-a spus așa: “din acest moment ești un număr de înregistrare”. Nu s-a recomandat, era foarte plictisit, mi-a spus că de duminică anchetează într-una – era joi, vă dați seama -, era foarte plictisit, nervos și obosit pentru că a avut de lucru cu anchetele. El mi-a recomandat să recunosc tot ce am făcut, să nu minimalizez participarea mea la manifestație și să recunosc că am spart ușa la Primărie și că l-am lovit pe primarul Calancea. Atâta mi-a spus în acel moment. După aceea am fost coborât în celulă. La ora 10 și jumătate am fost dus undeva la etaj. Celula unde am stat până atunci era la parter sau chiar la subsol. După stingere, am fost dus la etajul III sau IV, era întuneric, nu puteam să-mi dau seama. Am fost legat la mâini cu cătușe, dus într-un birou și am fost bătut de la ora 23 până dimineața la 5 de căpitanul Rădoi. Așa s-a recomandat, era îmbrăcat civil. Am fost bătut cu bastonul la palme până dimineața când se dă deșteptarea, la ora 5. În tot acest timp n-am fost pus să dau nici o declarație, trebuia numai să recunosc verbal că l-am bătut pe primarul Calancea și am spart ușa la Primărie. N-am vrut să recunosc acest lucru pentru că nu era adevărat și atunci mi-a promis că a doua seară mă face arșice. Așa mi-a spus. Norocul meu, dacă îi putem spune noroc, a fost că vineri, după acea noapte, la ora 1 după amiază, am fost mutați la București. Încărcați în dubă, legați, geamuri vopsite la dubă. Se știe cum. Cu escortă, bineînțeles, cu escortă, cu arme.
(…) Este interesant că am fost în ’87 huligani, am devenit în ’89 pentru cinci minute primari și am rămas muncitori. Întrebați-i pe fiecare.
Fragment din masa rotundă organizată la 8 noiembrie 2002 de Centrul de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet. Au participat 11 dintre miile de manifestanţi de la Braşov, care au narat în fata istoricilor şi ziariştilor întâmplările prin care au trecut atunci.
Transcrierea dezbaterii moderate de Romulus Rusan, directorul CISAC, a fost publicată în cartea „O zi de toamnă, cândva… (15 noiembrie 1987), Fundația Academia Civică, 2003
