lăcătuș, n. 1963, Brașov
Marius Niculăescu: Colegul meu v-a povestit așa, un fel de film al evenimentului de atunci. După atâta timp, filmul a rămas intact pentru noi, ni-l aducem aminte aproape minut cu minut. 15 noiembrie n-a fost un accident. Comunismul, ca sistem, era o orânduire împotriva firii umane. A făcut mai mult rău decât se putea face în anii de istorie câți au trecut. Chiar dacă scânteia a plecat de la nevoia cea mai firească – „ne e foame, ne e frig, vrem căldură, vrem mâncare“ -, în cel mult o oră masele acelea de oameni au uitat că le e foame, că le e frig și au început să strige lucruri de neconceput pe vremea aceea. Nu mai voiau neapărat pâine, voiau libertate, nu mai voiau căldură, voiau să scape de dictator. Ne-am uimit și pe noi: am rămas uimiți de ce spuneam și de adeziunea pe care o simțeam în jurul nostru. Erau oameni pe care nu-i cunoșteam, care nu aveau nici o legătură cu uzina, n-aveau legătură cu cele 30% care nu ni se dăduseră nouă la salariu; ei bine, au început să se adune și să strige în cor același lucru. În momentul în care am ajuns în fața Prefecturii de astăzi, pe atunci Consiliul județean de partid, nu ne băteam cu primarul. Degeaba, că a venit Calancea și ne-a spus „Se va rezolva“. N-avea ce să rezolve, cel mult să ne dea niște bani sau să ne mărească rațiile de alimente. Dar noi nu mai voiam asta. Noi voiam să se termine. Gata. Aveam impresia că de mâine vom fi iarăși liberi. Nici măcar nu știam ce înseamnă libertatea. Eu m-am născut în 1963. Nu știam exact ce vrem, dar nu mai voiam ce fusese până atunci. Când am intrat în sediul central, am văzut acolo o masă pregătită în cinstea alegerilor, a victoriei cu 99,999%; era o vorbă, „poporul se înfruptă prin aleșii săi“, și într-adevăr așa era, o masă bogată. Cred că nu mâncasem portocale de trei-patru ani de zile. Ei, aceste portocale nu au fost luate acasă, n-au fost ascunse în haine, ci au fost aruncate pe geam. La fel, au fost aruncate pe jos roți de cașcaval la care nici măcar nu aveam dreptul să visăm… Dacă cereai cașcaval la alimentară venea Securitatea și spunea „ce faci, domn’e, ești agitator?“. Bine, în sediu eram poate 60-70 de oameni, restul de zece mii erau afară și strigau să cadă dictatura, să cadă comunismul, că „Vrem libertate“…
Voce din sală: Și „Jos Ceaușescu“
MN: Da, pentru că în mintea noastră el reprezenta comunismul, dacă el cade, cade comunismul.
Voce din sală: Și nu era așa?
MN: Nu știu, comunismul era mult mai complex. Ceaușescu era un vârf de aisberg.
(…) După care a urmat simulacrul acela de proces. În spatele sălii era biblioteca clubului. Înainte să intrăm ne-a băgat în bibliotecă, ne-a ținut o mică informare. “Tu vei primi atâția ani. Problema este că nu trebuie să te opui, ați semnat un angajament, țineți-vă de el. Nu va păți nimeni nimic. Veți pleca, veți fi deportați în țară. Veți lucra în alte întreprinderi, nu veți mai avea de a face cu Brașovul, dar e cea mai bună soluție pentru voi și cea mai umană.” În timpul anchetei, cam pe la jumătatea perioadei cât am stat în București, bineînțeles că aveam colegi de celulă. Oameni care, clar, erau puși să informeze pe anchetatori despre ce vorbim între noi, tipi care se așteptau la condamnări de 20 de ani, cu delapidări imense, de milioane și milioane de lei. Îmi aduc aminte că unul fusese director pe la o cooperativă și avea lipsă două milioane. Cu astfel de oameni eram ținuți acolo și toată lumea ne spunea: “Băieți, asta este, nu mai ascundeți. Oricum zeghea este pentru voi. Contează mai puțin ce o să scrieți în declarația aia”. Anchetatorii, la fel. Îl simțeai pe anchetator că nu era goangă, chiar credea chestia asta. Se uita la tine și spunea: “Păcat, ești tânăr, dar la ce ați făcut voi, nu există pedeapsă în Codul Penal”. Până la momentul acela eu am avut senzația că Securitate este un organism al statului care e cu ochiul pe noi; “ochiul și timpanul” ne ascultă și ne încondeiază acolo. Abia după anchetă am reușit să întrevăd așa, o geană, din ce a însemnat Securitatea. Erau niște oameni nici pe departe educați, niște brute, puși pe ucis. N-aveau nici o legătură cu ce ni se povestea, cu securistul care ne apără de spioni, sau de altceva. Nu era nici măcar ce ne închipuiam noi că este Securitatea: un organism puternic, pe lângă care nu e bine să te dai. Nu, erau niște ticăloși, în adevăratul sens al cuvântului, care trăiau și se simțeau bine cu ce ne făceau tuturor.
După ce ne-a judecat, ne-a trimis în țară; eu am fost la Botoșani. Acolo, tot așa, în fiecare joi eram la Miliție să facem apelul, să vadă că suntem, că existăm, că ne-am făcut treaba. Cel puțin pe mine nu m-a întrebat niciodată nimic despre cei din jurul meu, dar trebuia să fiu acolo. Comandantul Miliției din Botoșani era Diamandescu, a fost și adjunct de ministru după revoluție. Tot așa, din șoapte, am auzit că el fusese mutat disciplinar la Botoșani. Eu am tot ezitat să-mi schimb buletinul de Brașov cu buletin de Botoșani. Am ajuns să fac tot felul de lucruri, să-mi iau gazdă. La Miliție trebuia să-mi fac viză de flotant și când mi-au cerut buletinul am zis că n-am buletin la mine. Au încercat să-mi dea un apartament, n-am vrut să-l iau, de ce? Pentru mine însemna ceva că sunt brașovean; am zis că trece pedeapsa de doi ani, cât o fi, o să mă prezint undeva în Brașov și nu se va mira nimeni că vreau să mă angajez. Dar cu vreo lună înainte de revoluție, Ceaușescu a făcut o vizită în nordul Moldovei. Toată lumea s-a agitat, Miliția, Securitatea. A făcut o vizită și în Botoșani, chiar în întreprinderea în care lucram eu. M-au luat frumos, m-au băgat la beci, “stai aici, până trece vizita, că cine știe cum ieși cu scrisoarea în bot sau ce-ți mai trece prin cap”.
Fragment din masa rotundă organizată la 8 noiembrie 2002 de Centrul de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet. Au participat 11 dintre miile de manifestanţi de la Braşov, care au narat în fata istoricilor şi ziariştilor întâmplările prin care au trecut atunci.
Transcrierea dezbaterii moderate de Romulus Rusan, directorul CISAC, a fost publicată în cartea „O zi de toamnă, cândva… (15 noiembrie 1987), Fundația Academia Civică, 2004
