18 septembrie 1945. René de Weck, venit la Villars, îmi descrie actul regal de la 23 august 1944. După proclamația la Radio, Regele a convocat pe Killinger și pe Gerstenberg și le-a declarat că România nu se va opune la liniștita retragere a trupelor germane. Nemții au promis, iar generalul Gerstenberg a cerut doar ofițeri de legătură români ca să-l ducă la cartierul german de la Otopeni. Ajuns aici, a dat ordin ca acești ofițeri să fie făcuți prizonieri. Apoi, canalia de Gerstenberg, violându-și cuvântul de onoare, a ordonat bombardarea Bucureștilor, precum și atacul capitalei de către cei 11 000 soldați ce-i avea la dispoziție. Garnizoana din București, tare de vreo 6 000 oameni doară (dintre care 1 000 polițiști) a știut totuși să reziste în această primă zi de luptă, cu o vitejie extraordinară, oprind pe nemți pe linia Otopenilor. A doua zi, s-au adus ajutoare și am ajuns și noi la 11 000 soldați. Dar, la egalitatea de număr, germanii aveau superioritatea de armament și mai ales de aviație. Totuși românii rezistau. A treia zi însă, Gerstenberg a mai adus 27 000 oameni. Partida ar fi fost pierdută dacă nu apărea aviația americană, care a secerat complet forțele germane în pădurea Băneasa.
(Din Raoul Bossy, Jurnal, Editura Enciclopedică, București, 2001)