Dumitru Totir, Dumitru Năsărâmbă și Nicolae Trocan, liderii organizației Mișcarea Română de Rezistență, au fost condamnați la moarte de Tribunalul Militar București (în deplasare la Craiova) și au fost executați la 20 iulie 1953, la Penitenciarul din Craiova. În aceeași zi, în același penitenciar a fost executat și țăranul Popa Sînzian.
Dumitru Totir, învățător, profesor de matematică, fost inspector școlar, editor de reviste, membru activ în Partidul Național Țărănesc încă de la sfârșitul anilor ’20, șef al organizației locale începând cu 1934, membru în Comitetul Județean PNȚ Mehedinți. În aprilie 1945, Dumitru Totir s-a alăturat PNȚ-Anton Alexandrescu, fiind ales deputat în alegerile din noiembrie 1946.
Dumitru Năsărâmbă, fost membru în Comitetul Județean PDSI–Titel Petrescu la Galați, partid din partea căruia candidase, fără rezultat, pe listele de deputați la scrutinul legislativ din 19 noiembrie 1946. A revenit în Turnu Severin în 1948 ca muncitor la șantierul naval „Dinamica” Turnu Severin, fiind delegat de Ioan Jumolea, conducătorul organizației PSDI–Titel Petrescu din oraș, să conducă activitatea social-democraților în locul lui.
Nicolae Trocan, fost ofițer de aviație și parașutist în timpul războiului, a luat calea codrului în februarie-martie 1949, după ce a răspuns virulent șicanelor la care organele comuniste locale începuseră să-i supună familia. Activitatea lui anticomunistă începuse înaintea cooptării în cadrul MRR și îi adusese deja o serie de condamnări.
Sânzian Popa a fost liderul unui grup de partizani care a acționat pe aria raionului Corabia. Arestat la 14 aprilie 1952, a fost condamnat la moarte în același an pentru acte de teroare (art. 207 cod penal) de către Procuratura Militară Teritorială București. Încarcerat la Craioca, unde a și fost executat.
„Prin prezenta, vă facem cunoscut că a încetat din viaţă în acest penitenciar, în ziua de 20.07.1953, deţinutul Popa Sînzian, născut în anul 1922, luna Iunie, ziua 15, în Com. Ştefan cel Mare, Raionul Corabia, Reg. Craiova, fiul lui Ştefan şi Frusina, domiciliat în comuna Ştefan cel Mare, Raionul Corabia, Reg. Craiova, de profesie plugar.
Idem, deţinutul Totir Dumitru, născut în anul 1903, luna Martie, ziua 16, în Comuna Vidimireşti, Raionul Baia de Aramă, Reg. Craiova, fiul lui Ion, mort, şi al Irina, moartă, domiciliat în Comuna Tr. Severin, str. V.I. Lenin nr. 83, de profesie învăţător.
Idem, deţinutul Năsărâmbă Dumitru, născut în anul 1913, luna Septembrie, ziua 2, în Comuna Rătez, Raionul Baia de Aramă, Regiunea Craiova, fiul lui Chirilă, mort, şi al Ruxanda, domiciliat în Tr. Severin, str. Adrian nr. 52, de profesie mecanic.
Idem, deţinutul Trocan Nicolae, născut în anul 1923, luna Martie, ziua 17, în comuna Zegujani, Raionul Baia de Aramă, Regiunea Craiova, fiul lui Mihail şi Polina, domiciliat în Comuna Zegujani, Raionul Baia de Aramă, Regiunea Craiova, de profesie pilot.
Menţionăm, că moartea susnumiţilor este cu caracter strict secret (subl. în orig.).”
Din adresa 10315/21.07.1953 a Penitenciarului Craiova către Sfatul Popular al oraşului Craiova, secţia de stare civilă, Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (în continuare ACNSAS) , P74, vol. 3, f. 44, publicată în „Organizații subversive și contrarevoluționare”. Mișcarea Română de Rezistență din Mehedinți (1949-1952), editor și studiu introductiv Andreea Cârstea, Fundația Academia Civică, 2018
***
Organizația Mișcarea Română de Rezistență a fost înființată de învățătorul Dumitru Totir, muncitorul Dumitru Năsărâmbă și avocatul Gheorghe Florescu, înlocuit, ulterior, la conducerea organizației de avocatul Mircea Dumitrescu. A acționat în perioada 1949 și 1952 în zona actualului județ Mehedinți, pornind de la premisa că liderii occidentali vor interveni în sprijinul statelor din Centrul și Estul Europei.
Liderii au inițiat un sistem de strângere de cotizații, necesare pentru deplasări în țară, prin care să organizeze nuclee de sprijin în alte zone: București, Galați, Timișoara.
L-au recrutat pe „banditul răzleț” Nicolae Trocan, „rămășiță” a unui grup armat de partizani, cu misiunea de a-i antrena pe o parte din membrii MRR pentru o eventuală intervenție militară a puterilor occidentale. În același scop, au procurat armament, muniție și explozibil.
Și-au propus contactarea ambasadelor occidentale de la Belgrad, cărora să le ceară, pe lângă sprijin financiar, instrucțiuni privind desfășurarea activității anticomuniste. Prin pilotul de cataracte Nicolae Chiriță, liderii MRR au stabilit, în toamna lui 1951, primele contacte în Iugoslavia, unde au trimis două scrisori cu destinația Ambasadei Franceze de la Belgrad și de unde au primit un cifru pentru un aparat de emisie-recepție.
Alte acțiuni au vizat redactarea de manifeste anticomuniste, dar și strângerea de ajutoare materiale și de cotizații pentru familiile foștilor social-democrați arestați, precum Constantin Titel Petrescu și Adrian Dimitriu.
Sfârșitul organizației s-a produs în vara anului 1952, când au început arestări masive în rândul membrilor grupării și al celor care i-au sprijinit.
Din Andreea Cârstea, Studiu introductiv în „Organizații subversive și contrarevoluționare”. Mișcarea Română de Rezistență din Mehedinți (1949-1952), editor și studiu introductiv Andreea Cârstea, Fundația Academia Civică, 2018
