În 22
ianuarie 1949, Poliţia a fost transformat în Miliţia Populară, ale cărei cadre erau formate din cvasi-analfabeţi „scoşi din producţie”, care urmau la început o „şcoală profesională” timp de două luni. Treptat timpul de şcolarizare a crescut la 6 luni, la 1 an, apoi la doi ani.
Dacă ofiţerii Poliţiei regale fuseseră absolvenţi şi chiar doctori în Drept, în Miliţie – din 35000 salariaţi – doar 161(!) absolviseră o facultate. Din rest, 9600 absolviseră 4 clase sau mai puţin, 7.800 – şase-şapte clase etc.
Încă înainte de transformarea Poliției în Miliție, personalul fusese supus la mai multe valuri de epurări. Direcţie a Siguranţei Statului emitea la 15 iulie 1948 ordinul nr. 26500 Cabinet privind „identificarea tuturor ofiţerilor şi agenţilor de poliţie care au lucrat efectiv în munca de Siguranţă până la data de 6 martie 1945, precum şi a celorlalte grade administrative şi tehnice” (… cu excepţia celor care „în prezent sunt informatori de valoare, care au dosare formate de informatori şi care au dovedit că îşi îndeplinesc cu conştiinciozitate misiunea încredinţată”). În noaptea de 26/27 iulie 1948, orele 2, peste o mie de salariaţi excluşi din poliţie şi jandarmerie, de la inspectori generali, chestori şi ofiţeri la agenţi şi gardieni, au fost arestaţi şi încarceraţi la Piteşti, apoi dispersaţi la Târgşor şi Craiova, iar începând din septembrie 1950 la închisoarea special amenajată în cetatea medievală a Făgăraşului.
Foştii poliţişti au rămas închişi fără judecată până în 1955, când au fost condamnaţi în bloc la 8 ani pe baza unui articol secret special inventat (193/1) din Codul Penal, cu caracter retroactiv, definind „activitatea contra clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare”.
