Vasile Motrescu, liderul rezistenței anticomuniste din Bucovina a fost condamnat în contumacie la moarte, prin sentinţa nr. 968 a Tribunalului Militar al Regiunii a 2-a Bucureşti, aflat în deplasare la Suceava . Prin aceeași sentință, Gavril Vatamaniuc (arestat încă din toamna anului 1955) a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă.
Motresc a fost prins în noaptea de 13/14 ianuarie 1958, în casa lui Gavril şi Valeria Sfichi gazdele sale, ţărani penticostali din comuna Gălăneşti. În acel moment renunţase la acţiunile violente, fiind preocupat mai ales de aspectele spirituale ale vieţii.
A fost executat la Botoşani, la 29 iulie 1958.
Daniel Popa.: Deci fratele dumneavoastră a fost condamnat la…
Gheorghe Motrescu, fratele lui Vasile.: Pe ziua de 28-29 iulie. Prima condamnare a lui, care… adică o mai avut niște condamnări anterioare. Da’ or fost câte 10-15 ani, mai mici.
D. P.: Și asta a fost la moarte?
G. M.: Și asta l-o condamnat la moarte în baza decretului 199 pe ’50, articolul 6, aliniatul 1. Și mie mi-or dat trei ani pentru omisiune de denunț. Or, în 1958, când l-o fost prins, o fost trădat de către Calancea Niculae, l-or condamnat, sigur… adică o rămas tot condamnarea veche, și pe 29 sau 30… Nu știu dacă procesul lor nu o fost prin iunie și pe 29–30 iulie l-or executat pe frate-meu. Așa am auzit… din auzite, nu sunt sigur… pe poligonul de la Botoșani.
Daniel Popa.: Și îl cunoșteați pe Motrescu Vasile?
Ana, soția lui Costea Motrescu, fratele lui Vasile: Nu.
D. P.: Nu l-ați văzut niciodată?
Ana: Nu l-am văzut cât am stat eu aici, nu s-o arătat niciodată aici acasă, nu.
D. P.: Și nici apoi, după aceste anchete nu l-ați cunoscut?
Ana: Nu Atâta, la Botoșani, la proces.
D. P.: Atuncea a fost singura dată?
Ana: Da. Prima dată când l-am văzut!
D. P.: Și când ați auzit că el a fost executat?
Ana: Executat? N-am auzit. Nici până amu nu spune nimeni. Așa, de [la] oameni, așa… că se ferește… ca să aud… așa… să știu precis – nu.
D. P.: Deci nu știați despre el că a murit.
Ana: Nu, nu.
Fragmente din Daniel Popa, Povestea familiei Motescu din Vicovu de jos. Luptele partizanilor anticomuniști din Bucovina 1944-1958, editor Mihaela Udrescu, aparat critic Andreea Cârstea, editorul seriei Recviem pentru țăranul român Romulus Rusan
Maria, soţia lui Vasile Motrescu, a fost condamnată în 1956 la 6 ani m.s. pentru ajutorul acordat soţului său. A fost eliberată în 1962.
Cei trei fraţi ai lui Vasile Motrescu au fost şi ei condamnaţi, acuzaţi că şi-au ajutat fratele:
Costea (Constantin) a fost condamnat în 1958 la „muncă silnică pe viaţă” pentru că „a găzduit şi ajutat cu alimente pe fugarul Motrescu V.”. A fost eliberat în 1964, în urma unui decret de graţiere.
Gheorghe a fost condamnat în 1952 la 6 luni închisoare, a fost rearestat în 1954 şi condamnat la 3 ani t.g. în 1954 pentru că „având cunoştinţă de acţiunile teroriste ale fratelui său, a omis să-l denunţe”. Eliberat în octombrie 1957, în 1958 este rearestat şi condamnat la „muncă silnică pe viaţă” pentru că „a ajutat cu alimente şi cu bani pe teroristul Motrescu V.”. A fost graţiat în aprilie 1964.
Ioan a fost condamnat în 1958 la „muncă silnică pe viaţă”, fiind eliberat, prin graţiere, în august 1964.
Părinții lui Vasile au fost și ei arestatați.
Pintilie Motrescu a fost arestat în 1950, anchetat de Securitate, judecat şi achitat.
Sofia Motrescu a fost arestată în mai 1958 fiind acuzată de „favorizarea crimei de acte de teroare” (de fapt, ajutor acordat fiului său, Vasile Motrescu). Prin decizia 49/1958 a Tribunalului Militar Bucureşti a fost condamnată la 20 de ani muncă silnică. A fost eliberată în decembrie 1963, în urma unui decret de graţiere.
Tot pentru acordarea de ajutor şi nedenunţarea lui Vasile Motrescu au mai fost condamnaţi şi:
Gheorghe V. Motrescu, condamnat în 1958 la 15 ani muncă silnică
Ilie V. Morescu, condamnat în 1958 la 15 ani muncă silnică
***
Grupul Gavril Vatamaniuc-fraţii Chiraş-Vasile Motrescu (1949-1955)
Fost combatant în cel de-al doilea război mondial, atât pe frontul de Răsărit, cât şi pe cel de Apus, devenit jandarm în primii ani postbelici, Gavril Vatamaniuc a intrat în conflict cu noile autorităţi. Epurat datorită nonconformismului său („nu mă închin comunismului, nu mă închin bolşevismului”), el evitat o primă arestare, găsindu-şi apoi refugiul în Bucovina sa natală. După o primă perioadă petrecută ca fugar izolat, s-a asociat pentru scurtă vreme cu grupul Andrei Ghimici-Petru Flocea, de care s-a separat însă repede. În mai 1950, Gavril Vatamaniuc a constituit un grup împreună cu fraţii Ion şi Gheorghe Chiraş, din comuna Suceviţa, grup care avea să reziste mai mulţi ani, printre altele şi datorită relaţiei speciale existente între membri. În 1952 lor li s-a alăturat Vasile Motrescu, care a avut un statut special în grup, el alegând să se izoleze uneori de ceilalţi partizani. Grupul activat în zona montană a comunelor Suceviţa, Voitinel şi Vicovu de Jos.
Partizanii şi-au construit în toamna anului 1954 un bordei în vârful Bâtca Corbului-Bercheza cota 1007, sub Obcina Mare. Acolo au fost surprinşi Gavril Vatamaniuc şi Vasile Motrescu de către o companie de Securitate, pe 18 ianuarie 1955. Nu au scăpat decât după ce au împuşcat trei soldaţi din trupele de Securitate. Grupului i s-a alăturat în luna mai 1955 unul dintre susţinători, Vasile Marciuc, din Suceviţa. Fraţii Ion şi Gheorghe Chiraş au căzut în luptă la 18 iulie 1955, în timpul unei ambuscade organizate de Securitate în apropierea colibei lor din punctul Ursoaia Mică. Vasile Marciuc şi Vatamaniuc au fost prinşi în toamna anului 1955. Prin sentinţa nr. 968/19 iulie 1956 a Tribunalului Militar al Regiunii a 2-a Bucureşti, aflat în deplasare la Suceava, Gavril Vatamaniuc a fost condamnat la la muncă silnică pe viaţă, iar Vasile Motrescu la moarte, în contumacie. Susţinătorii partizanilor s-au ales şi ei cu pedepse grele.
(fragmente din prezentarea grupului realizată de istoricul Dorin Dobrincu – material documentar pentru Memorialul Sighet. Sala 48 – Rezistenţa anticomunistă din munţi)
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.
