31 iulie 1945

Din jurnalul lui Constantin Rădulescu-Motru:

 

Mâine este 1 august şi încă nici o schimbare în regimul politic din România, deşi Iuliu Maniu, Dinu Brătianu şi toţi fruntaşii partidelor istorice anunţau că până la 1 august vom avea un nou guvern. De la Potsdam nici un comunicat în afară de acela, de mai multe ori repetat, dar care nu spune nimic, că tratativele între cei trei mari fac progrese. Pentru mine pare vădit că Stalin a ridicat pretenţii, înaintea cărora anglo-americanii stau să delibereze. Că Clement Attlee, şeful laburiştilor, şi care înlocuieşte pe W. Churchill la Potsdam, nu este din primul moment favorabil pretenţiilor ruseşti, aceasta o dovedeşte rezerva cu care prezenţa lui la Potsdam este întâmpinată de ziarele ruseşti şi implicit şi de cele româneşti, care se orientează după comanda primită de la Moscova. Aceea ce poate acorda Attlee lui Stalin este o temporizare în luarea de măsuri în contra Rusiei, temporizare care pentru Anglia este fără însemnătate, dar care din nenorocire pentru România este de mare însemnătate. Prin temporizare, regimul comunist impus la Bucureşti de Moscova se va întări şi în acelaşi timp va spori anarhia politică din cuprinsul Ţării Româneşti.

 

Constantin Rădulescu-Motru, „Revizuiri şi Adăugiri. 1945”, Editura Floarea Darurilor, 1999