Home » Română » Centrul de Studii » Procesul comunismului » 6 martie 1945 – instalarea guvernului Petru Groza

6 martie 1945 – instalarea guvernului Petru Groza

Petru Groza

6 martie 1945 – este  instalat guvernul Petru Groza

Format din comunişti, social-democraţi, membri ai Frontului Plugarilor, ai Uniunii Patrioţilor şi Uniunii Populare Maghiare, ca şi din disidenţi  din partidele istorice (Gh. Tătărescu, Anton Alexandrescu), care să dea impresia colaborării tuturor forţelor politice, guvernul Groza, autointitulat „de largă concentrare democratică”, marchează începutul regimului comunist în România.

 

Petru Groza

(1884-1958)

avocat, deputat (1919-1927), ministru în guvernele conduse de mareşalul Averescu (1920-1921, 1926-1927). În 1933 a înfiinţat Frontul Plugarilor (organizaţie ţărănească radicală). A fost vice-preşedinte al Consiliului de Miniştri (noiembrie 1944-februarie 1945), prim-ministru (1945-1952), preşedinte al Prezidiului MAN (1952-1958).

 

 

Corneliu Coposu despre Petru GrozaEra un om simpatic, aproape neserios în toate mani­fes­tările lui. Îl cunoșteam de foarte multă vreme, am fost în casa lui de nenumărate ori; aș putea spune că în conver­sațiile lui și în viață era șarmant, dar nu avea linie de con­duită; era capabil de orice compromis și marșa pe abilita­tea lui de a face manevre, destul de iscusite, ca să-și păcă­lească interlocutorii. Nu se putea avea încredere în ce spu­nea. Era departe de a avea vederi comuniste; convingerile lui însă erau fluide, și cum a beneficiat și de încrederea rușilor (…) Groza era un om abil care-și supraaprecia abilitatea, con­siderându-se înarmat cu o șmecherie care să înfrângă toa­te rezistențele și să depășească vigilența și atenția inter­locu­torilor. (Din Mărturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian, Fundaţia Academia Civică, 2014)

 

 

Prezentăm o galerie cu fotografii cu Petru Groza din anii 1948-1957 (Arhiva foto a Memorialului Sighet, fond Fototeca ziarului România Liberă )