Home » Français » Mémorial » „Mer de malheurs’’ » Nicolae Mărgineanu

Nicolae Mărgineanu

 

 

 

 

 

(1905-1980)

 

S-a născut la 22 iunie 1905 în satul Obreja, comuna Mihalţ, jud. Alba

Profesor universitar la Universitatea din Cluj, fost bursier Rockefeller în Statele Unite. A militat pentru retrocedarea Transilvaniei de Nord, ca apropiat al şefului reprezentanţei americane, Burton Berry, dar a refuzat apoi postul de ambasador în Statele Unite, oferit de Petru Groza.

A fost arestat la 26 martie 1948 şi judecat cu „lotul marii finanţe”: Popp – Bujoiu – Auschnitt (dosar 4066 / 1948). Condamnat la 25 ani muncă silnică pentru crima de înaltă trădare şi participare la organizare paramilitară în vederea răsturnării „regimului” comunist (acuzat că ar fi alcătuit o listă cu membrii guvernului ce urma să preia puterea, listă ce trebuia să ajungă, prin intermediul însărcinatului american cu afaceri externe, la generalul Rădescu, aflat în exil). Celor 25 ani le-a fost adăugate încă 200 zile, ca urmare a unei amenzi. A trecut prin închisorile Văcăreşti, Aiud, Jilava, Piteşti, Cluj, Gherla, Dej.

Eliberat în 1964 cu Decretul de graţiere 411, după 16 ani de închisoare, şi-a reluat activitatea ştiinţifică, dar nu a mai avut dreptul de a preda în universitate. A murit la Cluj, la 13 iunie 1980.

 

În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.