Home » Français » Mémorial » „Mer de malheurs’’ » 14/15 aprilie 1952 – “Lotul familiilor demnitarilor”

14/15 aprilie 1952 – “Lotul familiilor demnitarilor”

În noaptea de 14/15 aprilie 1952, în Săptămâna Mare, au fost arestate peste 50 de persoane a căror singură „vină” era aceea de a fi rude ale demnitarilor României interbelice (mulţi dintre ei arestaţi deja încă din noaptea de 5/6 mai 1950 şi încarceraţi la Sighet). 
Cu ajutorul fişelor matricole penale din baza de date a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet, proiect „Recensământul populaţiei concentraţionare”, şi a mărturiilor din Arhiva de Istorie Orală a CISAC, am identificat 53 persoane, rude ale foştilor demnitari, care au fost arestaţi la această dată. Numărul exact este cu atât mai greu de stabilit cu cât în acea noapte au fost arestate peste 450 de persoane, grupate în diverse „loturi”. În lotul „familiilor foştilor demnitari” au fost incluse şi rude mai îndepărtate ale acestora (două exemple sunt relevante: cel al medicului Radu Arjoceanu, fiul vitreg al generalului Alexandru Tătărescu, sau al inginerului Mircea Lipăneanu, fiul vitreg al fostului ministru Alexandru Lapedatu), dar şi foste soţii ale demnitoarilor, dintre care unele fuseseră obligate să divorţeze şi reveniseră la numele de dinainte de căsătorie, cum este cazul Ştefaniei Teodora (Dorina) Potârcă, soţia fostului ministru Virgil Potârcă (care în documentele oficiale apare cu numele de Ştefania Marinescu) sau al Margaretei Samsonovici, soţia generalului Nicolae Samsonovici (pe care o regăsim în documentele oficiale sub numele de Margareta Rădoi). 
Toate aceste persoane arestate au fot „încadrate în unităţi de muncă”, pe baza unor decizii ale MAI (deciziile 533/1952 şi 560/1952). Dar aceste decizii  au fost întocmite, în mod cinic, la câteva luni după arestarea lor. Unele dintre persoanele arestate în lotul „familiilor foştilor demnitari” apar şi alte decizii – întocmite, ca şi celelalte două, ulterior datei arestării (spre exemplu, numele Florei Dragomir, soţia istoricului Silviu Dragomir, apare în decizia 605/1952; cel al lui Gheorghe Berceanu, fiul fostului subsecretar de stat Mihail Berceanu, în decizia 564/1952).
Membrii lotului „familiilor de foşti demnitari” au fost internaţi în unităţile de muncă pe timp de 24 luni şi, în lipsa unui motiv plauzibil pentru arestarea lor, la rubrica „motivul arestării”, din fişele matricole penale, apare, în majoritatea cazurilor, sintagma „element dubios”.
(fragment dintr-un studiu mai amplu, Testimonies from communist prisons of Romania. Women arrested in the „Families of former dignitaries” batch (1952-1954) de Virginia Ion)