Radu Cioculescu

(1901-1961)

 

 

 

Născut la 5 martie 1901, la Turnu Severin. Fiul inginerului Nicolae Cioculescu şi fratele mai mare al lui Şerban Cioculescu
Studii la Viena

Avocat, ziarist, scriitor, critic muzical, secretar al PEN-Clubului din România, traducător al lui Proust, membru PNŢ. Director adjunct la Operei Române din Bucureşti şi al Filarmonicii Române, secretar de redacţie al revistei Fundaţiilor Regale din 1934 până în 1940, administrator delegat al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Arestat în august 1949 într-un lot în care au mai fost şi alţi lideri naţional-ţărănişti.

Tribunalul Militar Bucureşti l-a condamnat prin sentinţa nr. 1067/1950 la 15 ani muncă silnică pentru “complicitate la trădare”, motivând că “a făcut parte dintr-o organizaţie subversivă”.

A trecut prin închisorile Jilava, Aiud, Ocnele Mari, Piteşti, Văcăreşti.

A murit la 9 ianuarie 1961 în închisoarea Dej, la vârsta de 60 de ani.

 

În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.