Valentina Creţoiu

(1909-2003)

Artist liric, prim solistă a Operei din Bucureşti (1929-1960), Berlin (1934-1935) şi Viena (1940-1944)

Arestată la 20 iunie 1961, împreună cu alţi solişti de la Opera din Bucureşti, şi condamnată pentru „huliganism” la 7 luni închisoare corecţională. A fost eliberată la 22 ianuarie 1962.

Arestarea sa s-a încadrat în acţiunea de eliminarea din viaţa publică a unor personalităţi culturale interbelice. Mai mult, după eliberarea sa, a fost obligată să participe în martie 1962 la o şedinţă publică ţinută la Opera română în care cei arestaţi au fost „condamnaţi” pentru faptele lor, chiar de colegii de scenă.

La Malmaison. Numai la Malmaison am stat. Și acolo era, am auzit într-o zi, nu ştiam că era şi Tassian luat, şi într-o zi l-am auzit tuşind şi i-am auzit vocea, vorbind tare. Ținea conferinţă despre Schumann, nu ştiu cui îi vorbea despre Schumann…
Am avut o şedinţă (la proces, n.ed.) foarte urâtă cu un procuror militar, un securist care venise înainte de proces şi care m-a insultat, a striga la mine că mă bagă la 12 ani că atâta a cerut, că atâta îmi dă, 12 ani…
…La proces. Şi a început avocatul aşa într-un fel, nu ştiu exact că atunci mi s-a urcat sângele la cap şi nu mai ştiu ce am spus exact. A început să spună Vă rog înainte de orişice clienţii mei nu uitaţi că sunt artişti şi artiştii nu sunt nişte oameni normali. Artiştii au fanteziile lor care le transpun şi-n viaţă. Şi eu am cerut atunci cuvântul: „Doresc să mulţumesc domnului avocat pentru apărare, pentru introducere şi cu o mică rectificare,  de-acum înainte îmi fac apărarea singură.” Şi am terminat cu el.
Interviu cu Valentina Creţoiu, realizator Georgeta Pop, 2011 (Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, caseta nr. 1405)
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.