Home » Deutsch » Gedenkstätte » „Das Meer der Bitterkeit“ » In memoriam Matei Boilă

In memoriam Matei Boilă

(n. 17 aprilie 1926, Blaj-25 august 2015, Cluj)

Foto: Matei Boilă, fotografie de la arestare (ACNSAS)

 

Părintele Matei Boilă ne-a părăsit la vârsta de 89 de ani.

Nepot de soră al lui Iuliu Maniu, în 1945 s-a înscris în PNŢ. Ca secretar al Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc, participă la mişcările studenţeşti şi la greva academică din Cluj. Este arestat de Securitate în 1949, apoi în 1952-1953, iar în 1956 este condamnat la zece ani închisoare corecţională pentru „culegere şi transmitere de informaţii” (era vorba de un memoriu privind situaţia Bisericii Greco – Catolice). Trece prin numeroase locuri de detenţie, între care penitenciarul de exterminare Botoşani. Înainte şi după detenţie lucrează ca magazioner, sondor, economist, dar se înscrie şi la Facultatea de Ştiinţe Juridice pe care o absolvă. În 1977 a fost hirotonit în clandestinitate ca preot de cardinalul Alexandru Todea. După 1992 a fost senator CDR în două legislaturi. A alcătuit o monografie „Iuliu Maniu”, a scris memorialistică („Gratii luminând”) şi publicistică politică („Din nou în agora, după o jumătate de veac”).

Dumnezeu să îl răsplătească!

 

 

***

Familia BOILĂ în închisorile comuniste

Zaharia Boilă, ziarist, membru PNŢ, arestat la 21 mai 1950 şi condamnat la 6 ani t.g., eliberat la 18 mai 1956. Rearestat în ianuarie 1961 şi condamnat la 5 ani î.c.; graţiat în 1964.

Matei Z. Boilă, teolog greco-catolic, membru al Tineretului PNŢ. Condamnat în 1952 la 1 an şi 3 luni. Rearestat în 1956 şi condamnat la 10 ani închisoare corecţională. Eliberat la 29 iulie 1964.

Elena Z. Boilă, absolventă a Facultăţii de Filozofie, arestată la 5 ianuarie 1956 şi condamnată la 6 ani î.c.. Eliberată la 2 ianuarie 1962.

Ioan Boilă, medic, membru al Tineretului PNŢ, arestat în ianuarie 1956 şi condamnat la 8 ani î.c. A fost eliberat la 29 decembrie 1963.

(Muzeul Sighet: Sala 69 – Familii reprimate)