Dragă Ana Blandiana,
Profitând de ocazia unei noi vizite în România, de data aceasta la Braşov, m-am hotărât să-ţi scriu câteva cuvinte, pentru că, de fapt, datorită Fundaţiei pe care o conduci am descoperit din nou România.
Tot datorită ţie am putut confrunta gândurile pe care le aveam despre România cu realitatea şi ţin să-ţi spun că eşti o ambasadoare remarcabilă a patriei tale.
Îmi amintesc prima vizită la Sighetul Marmaţiei şi cursul de la Şcoala de Vară organizată de Academia Civică. Eram foarte curios să văd modul în care era privită istoria confruntărilor romaneşti cu comunismul, prin prisma acelui loc, reacţia tinerilor faţă de suferinţă umană nedreaptă, vizibilă mai ales într-un loc precum închisoarea. Eram curios să aflu dacă istoria şi-a pus amprenta asupra locuitorilor Sighetului.
Închisorile arată peste tot la fel. Sunt întunecate şi misterioase, mai ales pentru cineva care nu a fost silit niciodată să petreacă în ele câţiva ani din viaţă. Cel care le cunoaşte din propria experienţă ştie cum să deosebească o închisoare „normală” de un loc mult mai atroce. Pentru o asemenea persoană, o închisoare chiar şi nefuncţionala trăieşte în continuare, iar pe holurile ei circula paznici şi sunt escortaţi deţinuţi. Închisoarea de la Sighet a fost una atroce.
M-am gândit cum pot fi organizate într-un asemenea loc, după răsturnarea comunismului şi aflarea adevăratei dimensiuni a represiunilor, activităţi educative, în special pentru tineri. Cum trebuie să li se vorbească pentru ca, în discuţii, să dorească să privească adânc în oameni, atât în cei care au suferit aici represiuni, cât şi în cei care i-au oprimat, pentru ca gratiile şi celulele să fie doar un fundal şi nu ceea ce le atrage tot timpul atenţia şi le produce noi emoţii. Nu ştiam dacă acest lucru este posibil. S-a dovedit că este. Am fost la Sighet de câteva ori. Tinerii întâlniţi acolo erau concentraţi, dar nu copleşiţi de realitatea înconjurătoare. Erau activi şi cunoşteau surprinzător de multe lucruri despre Polonia şi Solidaritatea poloneză. Fundaţia Academia Civica a reuşit să ajungă la intelectul acelor tineri. Întâlnirile de acest fel cu istoria sunt pentru ei o experienţă extraordinară şi un îndemn de a activa pe plan social-politic. Este cea mai bună modalitate de a pregăti personalul viitor, liderii autorităţilor locale, ai organizaţiilor neguvernamentale, dar şi viitorii politicieni. E foarte posibil ca peste un timp să se dovedească faptul că unii dîntre viitorii premieri ai româniei au dobândit primele experienţe la şcoala de vară politica a Academiei Civice de la Sighet.
Lista oaspeţilor care au avut posibilitatea până acum să se întâlnească acolo cu tinerii este impunătoare.
Merită nu numai să continuaţi realizarea acestei idei, ci şi să încercaţi să obţineţi sprijinul unor instituţii oficiale. Felicitări călduroase pentru acest proiect.
Îţi urez să atragi în participarea activă, în viaţa publică a cât mai multor tineri bine pregătiţi, care îşi respectă propria istorie.
Salutări cordiale,
Bogdan Lis
