8 mai 1924, Craiova – 26 ianuarie 2014, Paris
Membru în conducerea Tineretului Universitar Naţional Ţărănist, a fost arestat şi condamnat de şase ori şi a executat în intervalul 1946-1964 peste 10 ani de închisoare.
După o primă arestare în 1945 la Craiova, unde a fost trimis pentru organizarea TUNŢ-ului, trăieşte ascuns în judeţul Giurgiu, sprijinind partidul intrat în clandestinitate.
La 15 august 1949 a fost arestat şi judecat într-un lot de 31 de persoane care se vedeau pentru prima oară la proces. Acuzat de “uneltire contra ordinii sociale”, a fost condamnat la 5 ani închisoare (sentinţa 979 / 1950). Detenţia în lagărul Peninsula şi la Poarta Albă, unde a făcut greva foamei împotriva condiţiilor inumane de muncă şi detenţie, şi în închisorile Jilava şi Oradea, fiind eliberat în 1954.
Rearesta în mai 1961, condamnat la 6 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale” (art. 209 Cod Penal), dar eliberarea a survenit la 29 iulie 1964.
A fost nevoit să se angajeze pe diferite şantiere, dar nu a scăpat nici o clipă de urmărirea Securităţii.
Reuşind în final să se exileze în Franţa, devine un cronicar al anilor ’40 – ’60 din activitatea partidului său, precum şi un istoric al Gulagului din România („Cartea de aur a rezistenţei”, „Morminte fără cruce”, „Persecuţia bisericii din România”, dicţionarul „Victimele terorii comuniste”, monografia „Iuliu Maniu”).
Cicerone Ionitoiu a murit duminica, 26 ianuarie 2014, la Paris.
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.
