A plecat la Domnul, din Sighetu Marmaţiei, unul dintre ultimii eroi ai Maramureşului istoric, fostul partizan anticomunist şi deţinut politic timp de 12 ani, VASILE TIVADAR.
Prezenţă discretă şi rezervată, ne-a însoţit de-a lungul a două decenii în străduinţa de a reconstitui trecutul generaţiei sale în faţa contemporanilor de azi, a tinerilor de la Şcoala de Vară şi a vizitatorilor muzeului. Figura sa plină de demnitate şi modestie a fost surprinsă într-un documentar despre Memorialul Sighet, datorat cineastului italian Ercole Rocchetti.
Ne reculegem în faţa memoriei domnului VASILE TIVADAR şi transmitem condoleanţe îndurerate familiei.
Colegii de la Fundaţia Academia Civică şi de la Memorialul Sighet
Vasile I. Tivadar
Născut la 28 septembrie 1930, la Rona de Jos.
A făcut parte din grupul de rezistenţă Pop Oniga care a activat în Ţara Lăpuşului, sub conducerea pădurarului Nicolae Pop.
Arestat în 1952, a fost condamnat de către Tribunalul Militar Oradea la 20 ani muncă silnică pentru uneltire contra ordinii sociale. În fişa sa de încarcerare se preciza la motivul condamnării “a făcut parte din organizaţie contrarevoluţionară”. Încarcerat la Satu Mare, Oradea, Jilava, Lugoj, Aiud, Gherla, Ostrov. A fost eliberat în iunie 1964, în urma unui decret de graţiere.
Grupul de rezistenţă “Ţibleşul” (Pop – Oniga)
A fost cea mai numeroasă grupare de rezistenţă armată ce a activat în Ţara Lăpuşului sub conducerea pădurarului Nicolae Pop din Lăpuşul Românesc. Pe parcursul existenţei sale, grupul a numărat, cu alternanţe, în jurul a 20 de persoane.
Din această grupare au făcut parte, printre alţii, Vasile Paşca, Vasile Hotea, Achim şi Aristina Pop, Ioan Mâţ, Ilieş Dunca, Gavrilă Dunca, Ioan Hotico, Dumitru Hotico, Vasile Chindriş, Ştefan Chindriş, Dumitru Chindriş, părintele Atansie Oniga, Mircea Dobre. Printre ultimii care au intrat în grup, în 1951, au fost Ioan Rusu,, Vasile Tivadar şi Vasile Blaga.
Confruntările grupului cu trupele Ministerului Afacerilor de Interne au fost numeroase. Adoptând însă o strategie de apărare – niciodată nu atacau – au reuşit să scape. Ceea ce nu s-a putut salva, în iarna anului 1952, a fost adăpostul cu alimente, iar grupul a rămas fără mijloace de existenţă. Trupele de securitate împânzeau tot mai mult zona muntoasă, iar metodele de anihilare a grupului s-au diversificat: racolarea unui număr tot mai mare de informatori, ameninţări la adresa părinţilor, fraţilor şi a rudelor. Toate aceste măsuri i-au determinat pe membrii grupului să se despartă, în 1952, în formaţiuni mai mici, pentru a putea rezista mai uşor:
În martie 1953, grupul de rezistenţă “Ţibleşul” era anihilat în întregime. Membrii grupului au căzut rând pe rând în mâinile Securităţii. Dumitru Hotico în septembrie 1952, Atanasie Oniga în ianuarie 1953 şi Vasile Hotea în martie 1953 au fost împuşcaţi.
