Vineri, 13 decembrie, a avut loc un nou eveniment organizat de Maison Roumaine din Paris. Cu această ocazie s-a adus un omagiu celor care au luptat pentru libertate şi împotriva comunismului. Prezentarea cărţii lui Cicerone Ionitoiu, “Figuri de Legendă”, publicata lde Fundaţia Academia Civică, editor Romulus Rusan, s-a integrat perfect în contextul omagiului adus luptătorilor anticomunisti.
Prezentarea cărţii Figuri de legendă şi evocarea figurii emblematice a lui Cicerone Ioniţoiu a fost făcută de Alexandru Herlea , preşedinte al Maison Roumaine, şi de jurnalistul Ilie Mihalcea. S-a subliniat faptul ca “figurile de legenda” alese de Cicerone Ionitoiu, el insusi o astfel de figura de luptator neinfricat impotriva comunismului, sunt exemple luminoase din lunga lista a celor care si-au sacrificat viata pentru apararea libertatii si prezervarea identitatii si demnitatii poporului roman. Sacrificiul acestor eroi – martiri constituie baza pe care se poate construi o Romanie civilizata, o Romanie care va reinvia dupa ce va iesi din mocirla in care se gaseste astazi cufundata.