Home » Français » Mémorial » Évenements » Dezbatere: “Arhitectură, construcţii, urbanism. De la lipsă de responsabilitate la corupţie!?”

Dezbatere: “Arhitectură, construcţii, urbanism. De la lipsă de responsabilitate la corupţie!?”

posted in: Évenements

Plan urbanisticJoi, 10 aprilie, la Centrul de Presă al Radiodifuziunii române a avut loc dezbaterea cu tema Arhitectură, construcţii, urbanism. De la lipsa de responsabilitate la corupţie!?, organizată de Grupul de Istoria Construcţiilor, Fundaţia Academia Civică, Grupul pentru Dialog Social şi Asociaţia Salvaţi Bucureştiul.

La dezbaterea moderată de Nicolae Noica, fostul ministru al Lucrărilor Publice, au participat reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, ai asociaţiilor profesionale de arhitecţi şi constructori, ai autorităţilor şi jurnalişti.

Propunerile rezultate în urma analizelor şi dezbaterilor asupra stării dramatice a oraşelor din România, inclusiv a Capitalei Bucureşti, au fost următoarele:

1. Promovarea până la 1 octombrie a.c. de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi locuinţelor a proiectului de act normativ privind informarea populaţiei şi participarea ei la activităţile de urbanism şi amenajare a teritoriului;

2. Încheierea, până la 1 octombrie a.c., a contractelor pentru lucrările de reactualizare a Planurilor Urbaniştice Generale pentru oraşe, municipii şi pentru Bucureşti, incluzând un capitol dedicat strategiei de reevaluare şi evidenţiere a patrimoniului construit şi a peisajului cu valoare culturală. Până la finalizarea PUG-urilor, PUZ-urile nu vor putea fi elaborate decât la comanda autorităţilor locale, fiind avizate de ministerele de resort;

3. Reaşezarea pe baze temeinice a instituţiei arhitectului-sef, prin extinderea atribuţiilor în domeniul dezvoltării durabile, a esteticii urbane şi a protecţiei peisajului cultural, perfecţionarea activităţii departamentelor locale de control în construcţii, concomitent cu eliminarea prin ordonanţa de urgenţă a prevederilor legale care generează situaţii de urbanism derogatoriu;

4. Asumarea obligatorie de către Ministerul Culturii şi Cultelor, precum şi de către structurile sale deconcentrate a rolului de monitor al dezvoltării localităţilor pe fundamentele moştenirii istorice şi în perspective unui orizont cultural marcat de individualitatea fiecărui oraş;

5. Adresarea către administraţia publică locală a solicitării de completare a organigramei cu birouri de monitorizare a aplicării planurilor urbaniştice generale şi de verificare a manierei de protecţie a patrimoniului cultural (zone protejate, zone de protecţie a clădirilor de cult etc.);

6. Stimularea bunei conduite în urbanism, prin înfiinţarea unei secţii specializate în imobiliare pe lângă DNA, a unor instante judecătoreşti specializate, a postului de Avocat al Comunităţii pentru procese în domeniul imobiliar, ca şi introducerea în legislaţia specifică a imprescriptibilităţii pentru fraude de imobiliar cu efecte grave asupra localităţii;

7. Continuarea conlucrării dîntre ONG-urile interesate de domeniul urbanismului, construcţiilor şi arhitecturii, precum şi tipărirea în comun a unei publicaţii (eventual sub forma unei „Gazete Municipale”, după modelul interbelic din Capitala).

 

Semnatari:
Grupul de Istoria Construcţiilor
Fundaţia „Academia Civică”
Grupul de Dialog Social
Asociaţia „Salvaţi Bucureştiul”
Fundaţia „Pro Patrimonio”

 

Cosemnatari:
Ordinul Arhitecţilor din Româniaf
Ordinul Arhitecţilor – Filiala Bucureşti
Uniunea Arhitecţilor din România
Registrul Urbaniştilor din România