La 29 noiembrie 1997, Fundaţia Academia Civică a organizat, în colaborare cu Comisia Naţională UNESCO, un simpozion ocazionat de împlinirea unei jumătăţi de secol de la abdicarea forţată a Suveranului României.
Reproducem un fragment din cuvântul de întâmpinare adresat de Doamna Blandiana Majestăţii Sale Regele Mihai I, precum şi din răspunsul Majestăţii Sale.
Ana Blandiana: Majestate, domnilor profesori, doamnelor şi domnilor, ne aflăm aici pentru ca să marcăm printr-un moment de solemnitate a solidarităţii şi a memoriei împlinirea unei jumătăţi de secol de la unul din momentele de răscruce ale istoriei noastre, de la lovitura de stat din 30 decembrie 1947, momentul ultim dintr-un proces de degradare a istoriei noastre, momentul ultim dintr-o mişcare brutală care fără voia noastră ne-a desprins din nobila familie a democraţiilor europene şi a făcut ca poporul român să nu mai fie condus de una din marile familii ale Europei.
Ne aflăm aici ca să ne amintim, ca să analizăm şi ca să înţelegem pentru că în măsura în care răul este înţeles i se poate pune şi capăt. Ceea ce facem astăzi aici este o parte mai solemnă decât altele, dar o parte a efortului disperat de a ne retrăi istoria care se numeşte Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, memorial care a fost inaugurat în această vară şi unde Majestăţile voastre ne-au făcut onoarea de a-şi înfrânge durerea, de a risca emoţia unei vizite în acele locuri ale tragediei noastre colective.
Există în ultimii 50 de ani de istorie românească o îngrozitoare singurătate. Este singurătatea în care poporul român a rămas atunci când a fost despărţit de restul Europei. Încercăm acum să ne reîntoarcem, încercăm să ieşim din această înstrăinare de noi înşine şi de cei asemenea nouă, iar faptul că dumneavoastră, că Majestăţile voastre se găsesc alături de noi într-un asemenea moment este pentru noi argumentul că avem şanse, pentru că de mulţi ani, de opt ani de zile, deviza sub care am sperat a fost aceea că nu putem reuşi decât împreună.
M.S. Regele Mihai I: Doamnelor şi domnilor, acum 50 de ani, când un regim pe care aproape niciun român nu l-a dorit a fost impus ţării noastre şi când monarhia a fost îndepărtată, au fost foarte mulţi intelectuali şi în Est şi în Vest, care au crezut că sistemul comunist este calea către viitor. Au fost promise transformarea societăţii pe toate planurile, eliminarea sărăciei şi un sistem politic mai drept. Pentru a fi uman trebuia să fii comunist. Să vedem ce s-a întâmplat de atunci. Sistemul politic ce intenţiona să dureze o veşnicie a pierit în mai puţin de cinci decenii. Departe de a vindeca sărăcia, comunismul a reuşit să-i transforme pe toţi în oameni sărmani. Milioane de suflete de pe tot cuprinsul lumii au fost ucise în numele unei ideologii stupide. În locul solidarităţii internaţionale, comuniştii au creat cel mai infantil şi mai primitiv naţionalism. La 50 de ani după sfârşitul acestei boli suntem în faţa aceloraşi greutăţi pe care ar fi trebuit să le soluţionăm în 1945: reconstrucţia economiei, democraţie şi integrarea europeană. Dar oare putem spune pur şi simplu că am pierdut 50 de ani din viaţa noastră? Cred că nu. Ca unul care am avut experienţa acestei tragedii, ca unul care mă număr printre românii ce au fost subiecţii acestei calamităţi pot să spun cu certitudine că vieţile noastre nu au fost irosite. Comuniştii ne consemnau ca pe gunoiul istoriei, cine este astăzi la lada de gunoi a istoriei? Şi de cine vrea să-şi aducă aminte astăzi istoria?
Doamnelor şi domnilor, sper că reuniunea de azi nu se va concentra numai pe subiectul abdicării forţate din decembrie 1947, oricât de mult ne-am gândi la aceasta în momentul de faţă. Trebuie să ştergem decenii de spălare a creierului, de falsificare a istoriei noastre, trebuie să spunem tinerilor noştri ce a însemnat monarhia pentru statul nostru, ce au făcut marii noştri regi pentru România. Dar şi mai important este să plasăm evenimentul abdicării forţate în contextul vremurilor de atunci. Ca Suveran al ţării în acele grele zile la sfârşitul celui de-al doilea război mondial a trebuit să menţin o foarte fragilă balanţă care oscila între realitatea divizării Europei în sfere de influenţă şi datoria mea de a salva libertatea tuturor românilor. Nu a fost o datorie uşoară. Dar a fost îndeplinită cu adevăr şi cu iubire de ţară. După 50 de ani rămân convins că am făcut tot posibilul pentru a întârzia comunismul în România. Să nu uităm că ungurilor care au luptat împotriva sovieticilor până la sfârşit li s-a impus totuşi comunismul. Aşa s-a întâmplat şi cu polonezii care erau aliaţi ai Uniunii Sovietice, împotriva lui Hitler. Aşa s-a întâmplat şi cu bulgarii, care oficial au rămas neutri în cea mai mare parte a războiului. Tragedia noastră nu a fost numai abdicarea forţată, ci şi faptul că nu ne-am putut feri de această divizare în sfere de influenţă. Prin urmare, ar trebui să ne gândim azi cum să prevenim o astfel de tragedie mâine.
CU OCAZIA ANIVERSĂRII A 91 ANI DE VIAŢĂ, TOŢI COLEGII DE LA FUNDAŢIA ACADEMIA CIVICĂ ŞI DE LA MEMORIALUL SIGHET ÎI DORESC SUVERANULUI ROMÂNIEI VIAŢĂ LUNGĂ ŞI SĂNĂTATE, SPRE BUCURIA TUTUROR CELOR PENTRU CARE EXISTENŢA SA ÎN ISTORIE ŞI ÎN VIAŢĂ ESTE UN PUNCT DE SPRIJIN.
citeşte şi Ana Blandiana şi Romulus Rusan decoraţi de MS Regele Mihai I
