Domnule Consul,
Domnilor membri şi preşedinţi ai Asociaţilor Şvabilor Bănăţeni şi Saşilor Transilvăneni,
Onorată asistenţă, în rândul căreia se află foşti deportaţi, precum şi autori ai cărţii semicentenarului din 2001,
Neputând fi prezentă, din motive de sănătate, la acest eveniment, trebuie să mă mulţumesc cu acest cuvânt de bun venit.
Ne adună în această sală nu numai suferinţa comună prin care am trecut – bunicii, părinţii noştri şi noi, în anii de restrişte (cum au fost, în cazul de faţă, anii deportării în Bărăgan) – ci şi bucuria, pe care vrem să v-o comunicăm, că Memorialul de la Sighet împlineşte peste câteva zile, la 29 ianuarie, douăzeci de ani. În firava noastră democraţie, unde proiectele de anvergură europeană de multe ori se împotmolesc pe drum, este o performanţă deosebită, mai ales că Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, vizitat până în prezent de două milioane de persoane, a fost creat de o mână de oameni şi cu bani deosebit de puţini, spre deosebire de unele institute suprabugetate care bat pasul pe loc. Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului – laboratorul care, la Bucureşti, crează Muzeul şi Memorialul de la Sighet – are azi o bancă de date cuprinzând sute de mii de pagini de arhivă şi de carte, mii de ore de istorie orală, o filmotecă impresionantă. Rezultatul vizibil sunt cele aproape 60 de săli ale muzeului din Sighet, amplasat în celulele fostei închisori unde au fost exterminate elitele democratice ale ţării, precum şi câteva mari expoziţii de sinteză, care colindă oraşele din ţară şi străinătate, ca nişte rezumate ale Memorialului.
Expoziţia de faţă a fost realizată în anul 2011 de Romulus Rusan şi de o echipă de patru colege din Centrul de Studii pe care îl conduce, fiind lansată în incinta Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, din Bucureşti, parcurgând apoi numeroase oraşe din România, iar apoi – o parte a ei, tradusă în limba engleză – fiind prezentată, în 19 octombrie 2011, la Parlamentul European de la Bruxelles. Prezenta variantă, în limba germană, este făcută în parteneriat cu inimoasa echipă a Institutului Cultural Român din Berlin (Alexandrina Panaite) în primăvara anului 2012. Vernisajul ei a avut loc la Memorialul Hohenschönhausen din Berlin, la 19 iunie 2012, în prezenţa unei selecte asistenţe (din München a participat atunci, cu o importantă comunicare, dl Hans Bergel). După ce a funcţionat trei luni în acest muzeu, expoziţia a poposit pentru scurt timp la festivalul de la Sindelfingen, iar astăzi se află în faţa Dumneavoastră, de unde, după un timp, dl Luzian Geier de la Institutul Bukovina se grăbeşte să o ducă la Augsburg. În luna iunie expoziţia va fi preluată de Prefectura din Tübingen, iar apoi îşi va continua itinerarul în alte oraşe germane.
Vă mulţumesc pentru că sunteţi alături de noi şi sper că solidaritatea care în anii nenorocirii i-a unit pe deportaţii din Bărăgan – indiferent de naţionalitate, confesiune, profesiune şi vârstă – poate fi un model pentru noi, urmaşii lor, în această Europă liberă şi fără frontiere, în care libertatea trebuie folosită pentru ca frontierele să devină punţi ale civilizaţiei şi omeniei.
Ana Blandiana
preşedinte al Academiei Civice şi al Memorialului Sighet
Bucureşti, 24 ianuarie 2013
Citeşte şi
