Home » Română » Memorial » Evenimente » Demolarea Aşezămintelor Brâncoveneşti

Demolarea Aşezămintelor Brâncoveneşti

posted in: Evenimente

MEMENTO

20 ANI DE LA DEMOLAREA AŞEZĂMINTELOR BRÂNCOVENEŞTI

 

Cu prilejul comemorării a două decenii de la distrugerea Spitalului Brâncovenesc, Fundaţia Academia Civică şi Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet a organizat duminică, 28 martie a.c., orele 11, o dezbatere-evocare, la sediul din Bucureşti, Piaţa Amzei 13, etajul II (deasupra Teatrului „Ion Creangă”). Organizatorii – preşedinta Fundaţiei Academia Civică, Ana Blandiana, şi prof. ing. Nicolae Noica – au invitat să participe martori oculari ai istoriei spitalului. Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici (preşedintele Fundaţiei Aşezămintelor Brâncoveneşti) a vorbit despre glorioasa tradiţie a ctitoriei. Prof. dr. Dinu Antonescu a evocat şcolile medicale dezvoltate sub cupolele ilustre ale spitalului. Prof. dr. Theodor Ionescu, fostul director al spitalului, şi prof. as. dr. Mariana Florian, care a lucrat în Institutul Naţional de Medicină Fizică şi Recuperare Medicală, au evocat momentul demolării şi funestele sale semnificaţii. Prof. ing. Nicolae Noica a descris cercetările pe care le-a făcut asupra structurii de rezistenţă a ceea ce poate fi considerat nu numai un monument istoric şi ştiinţific, ci şi un monument tehnic. În sfârşit, prof. arh. Aurelian Triscu a evocat atmosfera umană şi ambianţa arhitectonică a cartierului căzut în anii ’80 sub lama buldozerelor.

Organizatorii au invitat la acest atelier de dezbateri specialiştii, presa şi marele public, intrarea fiind liberă.