N-o să prezint expoziţia pentru că n-aş putea-o face în 3 minute şi pentru că ea, care reprezintă 45 de ani de istorie, cred că se poate prezenta singură. Aş vrea însă să vă spun cum, cu 18 ani în urmă, atunci când am prezentat doamnei Lalumiere, care era secretar general al Consiliului Europei la aceea dată, proiectul primului Memorial al Victimelor Comunismului din lume, argumentul meu principal, poate cel mai convingător, a fost acela că nu putem să visăm o Europă unită decât în măsura în care vom fi în stare să ne unim nu numai politicile, ci şi obsesiile. Pentru că obsesiile noastre după cei 45 de ani de după război, pe care i-am trăit diferit, erau extrem de diferite. Iar obsesia Europei de Est, deci şi a României, era aceea a suferinţei pe care o îndurase. Era aceea a faptului că patrimoniului comun al Europei, ea, Europa de Est, îi aducea ca pe o zestre propria sa suferinţă, şi convingerea că suferinţa este un patrimoniu. Iată de ce atunci când vă mulţumim emoţionaţi pentru invitaţia de a prezenta aici Memorialul de la Sighet o facem cu o bucurie care nu este numai pentru noi, ci şi pentru dumneavoastră. Este vorba de bucuria de a vă descoperi ne-indiferenţa şi antenţia, aplecarea de a încerca să ne înţelegeţi, de a ne cunoaşte şi de a recunoaşte ceea ce atâţia ani ne-a despărţit şi ceea ce ne diferenţiază încă din păcate. Îi suntem recunoscători doamnei Monica Macovei că a avut iniţiativa de a ne da posibilitatea să prezentăm jumătatea de secol de istorie comunistă, care a avut drept combustibil ura. Pentru că până la urmă asta este esenţial: istoria în comunism a funcţionat cu un combustibil care s-a numit ură şi care, din nefericire, a lăsat serioase reziduuri care încă ne împiedică să funcţionăm normal în toate fostele ţări comuniste.
„Vreţi să înţelegeţi România de azi? Vizitaţi Memorialul Victimelor de la Sighet!” am scris pe un afiş al Memorialului. Sensul acestei invitaţii, care conţine esenţa muncii noastre de 18 ani şi a rezultatelor ei notabile, este că Memorialul nu este un drum spre trecut, este un drum care trece prin prezent pentru a ajunge în viitor.
Mulţumim Consiliului Europei că în urmă cu 18 ani, într-o perioadă când România nu era încă nici măcar membră a Consiliului Europei, din cauza mineriadelor, ne-a sprijinit cu toată puterea pentru a crea primul Memorial al Victimelor Comunismului din lume. După cum mulţumim Parlamentului European şi preşedintelui său, domnul Buzek, că ne-a făcut acest extraordinar dar la majorat (pentru că tocmai am împlinit 18 ani), darul de a putea prezenta atenţiei europene această instituţie a memoriei şi a suferinţei europene.
La întrebarea din ce în ce mai actuală în lumea noastră globalizată şi ameninţată să-şi piardă reperele: Poate fi reînvăţată memoria? Răspunsul nostru, răspunsul Memorialului de la Sighet este: DA! Şi asta nu numai ca o dovadă de optimism, ci ca singura cale posibilă pentru a ieşi din trecut.
posted in: Evenimente