Este o capelă subpământeană, surplombată de un impluvium. Prin crucea decupată în centrul cupolei lumina de afară coboară filtrat pe pânza de apă a unui bazin cu lumânări și în zilele însorite răsfrânge mai multe cruci de lumină pe pereți. Deasupra capelei sunt plantați 12 meri.
Pe pereții rampei de coborâre au fost gravate, în andezit fumuriu, numele altor mii de morți din închisorile, lagărele și locurile de deportare din România (alte câteva mii sunt gravate în Cimitirul Săracilor).
Spațiul a fost gândit ca un loc de reculegere și meditație, după parcurgerea ororilor represiunii comuniste din muzeu. Tema concursului de arhitectură al cărui rezultat este această operă de artă a fost o frază prezentă în toate memoriile din închisoare:
„N-aș fi rezistat dacă nu credeam în Dumnezeu”.
Proiect realizat de arhitectul Radu Mihăilescu.
În 1996 a fost organizat un concurs de arhitectură (la care au participat mai mult de 50 de arhitecţi din toate generaţiile) pentru realizarea singurei construcţii noi adăugate vechii clădiri a închisorii într-una din curţile interioare. Tema concursului a fost o frază care poate fi citită în toate memoriile de detenţie: “N-aş fi rezistat dacă nu credeam în Dumnezeu”.
Câştigătorul concursului a fost un foarte tânăr arhitect, Radu Mihăilescu, iar numele construcţiei, o emoţionantă operă de artă, este “Spaţiul de Reculegere şi Rugăciune”, care îmbină stilul antic (sugestia tholos-ului grec şi a catacombei creştine) cu o viziune modernă.
Atât concursul cât şi proiectul arhitectonic şi realizarea lui au fost suportate din punct de vedere financiar de dl Mişu Cârciog, un fost diplomat român de dinainte de război, devenit om de afaceri britanic.
Pe pereţii rampei de coborâre în spaţiul subpământean au fost gravate în andezit fumuriu numele a aproape opt mii de morţi din închisorile, lagărele şi locurile de deportare din România, cărora li s-au adăugat alte 16.000 de nume inscripţionate în plăci de andezit montate pe zidul curţii interioare şi în Cimitirul Săracilor.
Extrem de migăloasă, operaţia de strângere a numelor morţilor a necesitat zece ani de muncă în cadrul Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului, iar cifra este departe de a acoperi adevărata amploare a represiunii. Cele mai multe nume au fost stabilite de dl. Cicerone Ioniţoiu şi de regretatul Eugen Sahan, ambii istorici prin vocaţie şi foşti deţinuţi politici.
