Fundaţia Academia Civică a tipărit de curând ultimele caiete din jurnalul Doinei Cornea. Acestea sunt dublate de un amplu interviu luat disidentei clujene pentru Arhivă de Istorie Orală a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.
Partea de jurnal a cărţii acoperă un interval de aproape două decenii. Prima însemnare e cea din 10 decembrie 1988, iar ultima, transcrisa în volum, din 28 februarie 2008. Una dintre observaţiile deopotrivă la îndemână, dar şi emoţionantă este aceea pe care o face Ana Blandiana, editorul acestui volum: „Ceea ce m-a tulburat dintru început în jurnalul din prima parte a acestei cărţi a fost caracterul său înalt spiritual, aproape desprins de contingent, aproape fără legătură cu ceea ce autoarea lui trăia chiar în acele zile ale căror date erau însemnate în susul paginii“. Şi adăugă Ana Blandiana: „Există în acest jurnal al Doamnei Doina Cornea, din anii de maximă persecuţie şi primejdie, o asemenea fervoare metafizică, o asemenea dorinţă de a descoperi adevăratul sens al lucrurilor, de a despărţi ceea ce este esenţial şi peren de ceea ce – oricât de dureros – este derizoriu, încât întâmplările din solul cărora cresc plantele luminoase ale gândurilor se estompează până la dispariţie“.
În 1988, într-o notă succinta din jurnal, Doina Cornea scria că „o conştiinţă de sclav este o conştiinţă strivită de frică, împuţinata ca memorie şi identitate.
Iată ce au devenit majoritatea romanilor“. Minoritara într-o ţară ca o închisoare în care majoritatea învăţaseră pe de rost partitura laşităţii, disidenta clujeana alege libertatea şi demnitatea. Tonul şi conţinutul însemnărilor sale de jurnal sunt, din această perspectivă, material didactic despre ce înseamnă să rezişti fără compromisuri într-un timp istoric teribil. Pentru întreţinerea memoriei recente – o memorie încă inconfortabilă pentru o majoritate astăzi nu cu o „conştiinţa strivită de frică“, ci dezinteresată -, caietele Doinei Cornea sunt un dar extraordinar de preţios.
Dialogul amplu care urmează fragmentelor de jurnal reconstruieşte – descriptiv, cu multe detalii valoroase inclusiv pentru istorici, cu fapte, cu date, cu nume, dar şi cu o acută înţelegere a unei perioade îngrozitoare din istoria recentă a României – lumea greu respirabilă în care Doina Cornea a ales să fie un om liber şi demn.
Mărturisire
„Având în vedere amestecul de bine şi de rău din viaţa mea, întrebarea rămâne în ce măsură am putut identifica acel dar, cum l-am valorificat şi în ce măsură sunt mântuita în faţa lui Dumnezeu. Am revăzut şi completat aceste file tocmai în intenţia de a face o mărturisire nu numai în faţa lui Dumnezeu, ci şi a familiei mele, faţă de care adesea am greşit… Îmi cer iertare. Îmi cer iertare.“ (Jurnal, 28 februarie 2008)
Violenţe
„Eu m-am dus spre Hertea şi i-am spus: «Uitaţi ce mi-a făcut miliţianul!». Şi Hertea mă înşfăcă de unul din braţe, era cât un munte pe lângă mine, şi mă trânteşte şi el pe ciment. Mai îmi dă şi un pumn în piept. Mi s-a răsucit genunchiul şi când m-am sculat, genunchiul meu nu mai funcţiona bine, mă durea teribil şi nu mai puteam să păşesc. Aveam o durere aici, când mi se dilată coşul pieptului, încât nu mai aveam aer.“ (Doina Cornea, convorbire cu Georgeta Pop)
Jurnal
„În condiţiile noastre culturale «moderne», fiecare individ e oarecum condamnat să cucerească singur, prin propriile sale strădanii, spiritul. Desigur, cărţile, ideile, împrejurările, contactele cu unii semeni mai înzestraţi, mai avansaţi ne ajută. Dar este nevoie de un important efort personal, poate şi de «vocaţie» în sens de «chemare» pentru a ajunge la «trezire».“ (Cluj, 10 august 1989)
de Cristian Patrasconiu
articol apărut în “Cotidianul”, 4 mai 2009, www.cotidianul.ro
