Autor: C. STANESCU
Cu o eclatanta diversitate tematica si stilistica isi rasfata cititorii excelenta revista „22“. In numarul de fata (9/ 2012) revista Grupului pentru Dialog Social publica fragmente dintr-o dezbatere cu tema „Fundatia Academia Civica. Recuperarea istoriei recente“, organizata in colaborare cu Asociatia Ziaristilor Independenti. La rândul ei, dezbaterea face parte dintr-o serie de intâlniri petrecute sub genericul „România – tema de cugetare. Oameni si institutii“. De fapt, subiectul major dar implicit al unor asemenea dezbateri este unul traditional si, am putea zice, secular. De la Titu Maiorescu incoace se stie ca România este tara formelor fara fond: se vorbeste enorm si incontinent, se propun vrute si nevrute cu o inventivitate ce nu ne lipseste, se adopta intr-una forme si institutii noi si cât mai noi de actiune si educatie civica, politica si culturala, dar, ca prin minune, a treia zi dupa entuziasmul si efervescenta inaugurarii noile forme si institutii se topesc iar fondul dispare ca un fum: oamenii uita, institutiile pier ori se prefac in opusul lor. De aceea, titlul dezbaterii anuntate este el insusi major si de o actualitate eterna: „Oameni si institutii“. Rareori s-a intâmplat ca oamenii respectiv intelectualii sa persevereze iar institutiile sa dainuiasca. Dupa 1989 istoria formelor fara fond a continuat dupa tiparul traditional. Exceptiile n-au facut decât sa intareasca regula. Iar exceptiile se pot numara pe degetele de la o mâna: „oameni-institutii“ ai ultimilor peste 20 de ani pot fi considerati cu adevarat intelectuali precum Ana Blandiana si Romulus Rusan, Augustin Buzura, Eugen Simion. Nu intâmplator primii trei dintre ei sunt ardeleni: cu o tenacitate specifica intelectualului ardelean deloc inclinat sa lase de izbeliste ceea ce a inceput (pesemne ca si incapatânarea Mesterului Manole e de sorginte ardeleneasca) acesti mari intelectuali ai nostri n-au „lansat“ doar proiecte, ci s-au identificat pâna la sacrificiu de sine, cu cele câteva mari proiecte care au capatat chip distinct si eficienta concreta in ultimele doua decenii. Exemplul lor, patriotic in sensul adevarat si curat al cuvântului, se opune scepticismului adânc iscat si consolidat de istoria „formelor fara fond“ ca trasatura negativa a specificului national românesc. S-au opus acestei nenorocite traditii si au devenit ei insisi „institutii“ ale memoriei nationale: Ana Blandiana si Romulus Rusan cu Academia civica si institutiile aferente, Augustin Buzura cu Fundatia Culturala Româna, Eugen Simion cu colectia Opere Fundamentale, Academia Româna – Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta. Sunt „oameni-institutii“ in urma carora ramâne un patrimoniu cultural si memorial inestimabil. Ce-au facut si ce fac in fond acesti mari intelectuali români? Confirma prin exemplul personal o veche vorba româneasca: „omul sfinteste locul“. Cum au facut acest lucru? In cuvinte a caror simplitate si modestie a sacrificiului nu mai au nevoie de niciun comentariu o spune Ana Blandiana: „Cred ca nu as fi inceput nimic daca as fi inteles de la inceput ca fiecare idee este o cusca in care intri si din care nu mai poti iesi.“ Nici Mesterul Manole n-a mai putut iesi din „cusca“ in care a intrat incepând sa-si zideasca manastirea. Compromis printr-o prea lunga supralicitare in epoca incheiata cu 1989 cuvântul „ctitorie“ se reincarca de sens: se cuvine reabilitat si intors cui il merita.
