Prilej să-i aducem Omagiul nostru sincer pentru ceea ce a făcut pentru România în timpul dictaturii ceauşiste şi după 1989, pentru curajul şi spiritul ei de sacrificiu , pentru credinţa în mai bine şi speranţă pe care ne-a inoculat-o privind viitorul.
Personal, îmi amintesc cu câtă nerăbdare aştepta lumea că radio “Europa liberă” să transmită textele sale, care nu erau numai o enumerare facilă a deficientelor regimului comunist sau doar un blam public dat acestuia, ci şi analize temeinice, argumentate cu cifre şi fapte luate din realitatiile zilei, analize în care ne regăseam cu toţii, bucurându-ne că cineva are curajul să-i spună dictatorului şi ciracilor lui verde în faţă. Şi acest “cineva” era o fiinţă plăpândă sau – cum o caracteriza recent Ana Blandiana – era o doamnă fragilă ca o statuetă de Tanagra, care locuia în chiar oraşul nostru, pe str. Albă Iulia.
O stradă intrată în istoria luptei antitotalitare şi prin hotărârea prin care această femeie, mama a doi copii, a ştiut să înfrunte dictatura . Şi chiar dacă la poartă i-au pus miliţian , chiar dacă au încercat să o izoleze de restul lumii prin armată de securişti care o păzeau şi o urmăreau pas cu pas, ceas de ceas, glasul ei nu a putut fi înăbuşit, ea demascând, pentru lumea din occident, marile crime pe care regimul comunist le făcea, în primul rând, împotriva poporului roman. Sunt lucruri de acum ştiute, fapte aduse în atenţia publică imediat după 1989 de presă de bună – credinţă, cu toate că “băieţii cu ochi albaştri” au făcut totul s-o compromită, lansând în public tot felul de zvonuri mincinoase şi care de care mai neruşinate.
Dar Doina Cornea a mers cu crezul său înainte, a ieşit la revoluţia din 1989 în fruntea muritorilor de foame şi de frig , a muncitorilor din fabrici şi chiar când se trăgea cu gloanţe mortale, ea n-a dat bir cu fugiţii , s-a târât pe burtă alături de ei, i-a încurajat şi îndemnat să nu cedeze… Apoi, a luat parte activă la crearea frontului antitotalitar la Cluj, a Alianţei Civice, a fost mentorul noului consiliu revoluţionar de conducere a oraşului şi judeţului, instalat la prefectura , ajutându-i pe cei ce au pătruns acolo să-şi aleagă oameni potriviţi.
Îmi amintesc că în toiul evenimentelor din 21 decembrie 1989, soldate cu 26 de morţi şi numeroşi răniţi, s-a deplasat la fosta securitate să calmeze pe cei care au luat cu asalt instituţia, devastând depozitul de arme de acolo şi să-i salveze de la linşaj pe ofiţerii prinşi, între care era şi generalul Serbanoiu… Apoi , lupta ei a continuat pe plan naţional , nelăsându-se înşelată de ipocrizia lui Iliescu şi Silviu Brucan, care o doreau alături de ei, bun decor pentru occident…Şi iată, această mare Doamnă a României, cum bine şi-au intitulat reportajul dedicat ei un ziar central şi emisiunea unui studio de televiziune, a împlinit 80 de ani, revenindu-şi din boală care a pus-o la pat mai mult timp.
Iar ca o noutate de ultimă oră, anunţ că de ziua Domniei Sale, ne-a făcut un cadou de zile mari: recentul sau volum intitulat “Jurnal-ultimele caiete”, editat de Fundaţia Academia Civică, prefaţat de Ana Blandiana, volum uimitor prin conţinut, o adevărată surpriză pentru cititori – asupra căreia vom reveni – dar din care reproducem, ca încheiere a acestui Omagiu, un fragment semnificativ: “Eu cred că spiritul nu moare, ci rămâne tânăr, suplu şi creativ, atunci când întreţine o egala disponibilitate faţă de trecutul trăit şi faţă de viitorul presimţit, sau prefigurat prin speranţa”…
de Virgil Lazăr
articol apărut în “Ziua de Cluj”, 1 iunie 2009, www.ziuadecj.ro