Memorii și amintiri

Titlu: Memorii și amintiri
Autor: Ion I. Lapedatu

Ediții pe hârtie: Institutul european, Iaşi 1998, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Ioan Opriş, 6 capitole, indice, 319 p. + 12 foto.

DESCARCĂ VOLUM

Amintiri și memorii

Ioan Opriș
La 28 noiembrie 1949 Ion I. Lapedatu (14 septembrie 1876 Săcele – 24 martie 1951 Bucureşti), a lăsat înscris fiicei sale Pica, Amintirile. Pe acestea le destina urmaşilor crezând că reprezentau „amintirea unei vieţi zădărnicite”.
Valoarea documentar memorială a Amintirilor este conferită de caracterul inedit al multor informaţii începând cu originea familiei, copilăria şi anii de şcoală şi încheind cu cele care privesc drumeţiile şi turismul. Alcătuite cu atenţie şi redate într-un stil cursiv şi atrăgător, autorul lor – un economist! – dezvăluie calităţi literare de netăgăduit şi o remarcabilă obiectivitate. Biograf al familiei atât pentru neamurile dinspre tată de la Glâmboaca, cât şi cele dinspre mamă de la Săcele, el ne introduce în istoria unei familii de ţărani români transilvăneni ridicaţi prin muncă şi calităţi de lideri. O familie din care a ieşit primul mare intelectual, tatăl gemenilor Ion A. Lapedatu ( 6 iulie 1844 – 25 martie 1878), reputat profesor şi publicist.
Rămaşi orfani la nici 2 ani, Ion şi fratele său Alexandru au avut o copilărie tristă părând că aceasta confirma chiar sensul numelui familial. Ion o redă în toate restricţiile şi neajunsurile ei, iar din Amintiri reies mai ales anii de şcoală cu prezentarea duioasă a dascălilor şcolilor braşovene, a colegilor de generaţie, cu întâmplări şi evenimente şcolare de neuitat. Calitatea învăţământului şi pregătirea pe care o oferea acesta sunt evocate cu multă dragoste şi recunoştinţă iar unora dintre magiştrii li se fac adevărate portrete. Nu mai puţină atenţie acordă autorul studenţiei, făcând elogiul celor care l-au îndrumat, la Braşov şi Budapesta, deopotrivă profesori români, maghiari şi saşi. Viaţa studenţească, manifestările studenţilor, climatul cultural în cadrul Asociaţiei „Petru Maior” de la Budapesta, liderii se bucură de portrete făcute cu mult spirit de observaţie şi care redau atmosfera anilor de început ai veacului XX. Economistul Lapedatu observă şi descrie începuturile sale profesionale de la Banca „Albina” din Orăştie şi apoi de la Sibiu, putându-i-se urmări preocupările sociale şi culturale. Cele economice predomină, căci afirmându-se în planul asigurărilor, cel care avea să devină o mare autoritate domenială, a avut parte de o largă recunoaştere. Liderii mişcării naţionale, manifestările de acest fel – ca înfiinţarea Muzeului Asociaţiunii (1905) la Sibiu sau aniversarea întemeierii Astrei la Blaj (1911), confruntările politico-electorale – sunt reţinute cu fidelitate de memoria prodigioasă a autorului surprinzând amănunte care dau multă culoare acestor evenimente. Portretele unor fruntaşi ca Ioan Bran de Lemeni, Alexandru Mocioni, Ion Sterca Şuluţiu, Andrei Bârseanu, Ioan Mihu sau Aurel Vlaicu sunt remarcabile. Savuroase se dovedesc şi amintirile legate de întemeierea familiei, sale, rolul jucat de aceasta în societatea sibiană, numeroasele legături de prietenie şi viaţa cotidiană urbană, dar şi standardele pe care intelectualii pretindeau a fi respectate ca urmare a poziţiei lor în societatea vremii.
Jurnalul de război , adică scurtele note făcute între 14 august şi 16 septembrie 1916 aduce completări importante pe seama cunoaşterii climatului transilvănean dintr-o perioadă de mare tulburare şi incertitudini. Rememorarea de către autor a celor petrecute în anii 1916-1918 chiar dacă e fragmentară completează tabloul general al aşteptărilor românilor transilvăneni. Ion Lapedatu s-a afirmat ca un reputat economist nu doar în Transilvania ci şi în sistemul bancar austro-ungar, fiindu-i recunoscute competenţele şi în cercurile finanţiştilor bucureşteni. El a promovat ierarhic în mod firesc şi pe merite. Un capitol aparte din Amintiri evocă rosturile sale ca finanţist şi, bancher întrevăzute odată cu numirea sa la Resortul Finanţelor din Consiliul Dirigent şi la scurt timp, ca profesor la Academia Comercială de la Cluj. Cunoscător în detaliu al funcţionării finanţelor din fostul imperiu, bun vorbitor de germană şi maghiară, Ion Lapedatu a fost de mare ajutor tratativelor postbelice cu Ungaria şi Austria pentru lichidarea datoriilor de război. A participat ca expert la numeroase conferinţe şi întruniri internaţionale iar în urma calităţilor sale a fost ales în Parlamentul României, apoi a fost numit ministru al Finanţelor 1926-1927 şi ulterior a devenit membru al Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale. Ca director, viceguvernator şi guvernator al băncii a luat parte activă la toate reuniunile Băncii Reglementelor de la Basel şi la cele ale băncilor naţionale de emisiune din cadrul Micii Antante. Contribuţiile sale, subiectele dezbătute, atmosfera instalată la reuniuni, personalităţile cu care s-a întâlnit şi aprecierea acestora faţă de partenerii români sunt redate cu talent înscriind o pagină importantă de istorie financiară internaţională dar şi una de diplomaţie. Rolul său în aceste reuniuni se deduce din aprecierea altora, rezultând calităţi de negociator ferm şi foarte bine documentat, economistul apărând ca o somitate echilibrată în judecăţi şi distinsă prin atitudini.
Ca om al Băncii Naţionale, influenţat şi sprijinit şi de fratele său Alexandru, a contribuit la instalarea unor componente culturale în politica financiară: acumulări de lungă durată în bunuri culturale (pictură şi sculptură) prin achiziţii de la cei mai reputaţi autori contemporani; sprijinirea şcolilor române de la Roma şi Paris îndeosebi prin stipendii şi burse; participare la edificarea de aşezăminte religioase; încurajarea restaurării de monumente istorice. De numele lui se leagă negocierea moştenirii Fundaţiei „Emanoil Gojdu” dusă la bun sfârşit dar ratat din cauze de altă natură, ca şi ridicarea câtorva construcţii turistice montane. La acest din urmă punct, Ion Lapedatu se numără printre promotorii cei mai activi ai turismului montan, drumeţiile şi călătoriile sale fiind prezentate cu o pasiune vizibilă, explicate prin dragostea sa faţă de natură. Munţii României i-au fost foarte aproape vizitându-i în cea ce aveau mai reprezentativ. În ultima sa excursie, cea de la Păltiniş din 1947, autobuzul de întoarcere la Sibiu răsturnându-se, Ion Lapedatu a suferit un grav accident. Această lovitură şi cele care au urmat de natură economică şi politică dar mai ales arestarea fratelui său i-au grăbit sfârşitul. Un reputat economist, un finanţist vizionar şi un patriot desăvârşit, Ion Lapedatu s-a stins la 24 martie 1951, înfricoşat de cele ce se petreceau cu ai săi şi cu ţara sa.
Decenii de-a rândul s-a aşternut asupra sa uitarea până în anii ’70 când contribuţiile şi rolul său important în organizarea finanţelor României au fost semnalate de câţiva specialişti oneşti.
Amintirile sale adaugă, aşadar, o abordare recuperatoare asupra unui om important, a unor instituţii economice fundamentale şi a unei epoci pe care o numim de dezvoltare şi progres.