2 martie 1949 – se adoptă legea de expropriere a moşiilor de 50 de ha. şi a fermelor model. Sunt naţionalizate astfel 6.258 de moşii şi 4.456 conace.
Strategia infiltrării partidului în societatea rurală s-a bazat pe „lichidarea moşierimii ca clasă” şi pe „îngrădirea” ţăranilor mijlocaşi, consideraţi agenţi ai capitalismului, care trebuie anihilaţi ca instrumente ale „luptei de clasă”.
Lichidarea moşierilor s-a desăvârşit printr-un „supliment” la reforma agrară din martie 1945: decretul nr.83/1949.
În noaptea de 2/3 martie 1949, la ora 2, echipe de activişti şi securişti au scos din casele lor (rareori palate, de cele mai multe ori conace de ţară, semănând cu nişte locuinţe mai răsărite) peste 4375 de familii din mediul rural, totalizând peste 9250 de membri.
Locuinţele, cu întregul lor inventar, inclusiv hainele de corp, au fost confiscate, iar „moşierii”, între care mulţi erau doar fermieri obişnuiţi, au fost „dislocaţi” în localităţi cât mai îndepărtate, pe care nu au mai avut dreptul să le părăsească până la începutul anilor 60, fiind supravegheaţi de Miliţie şi obligaţi să se prezinte la controale periodice.
„Moşierilor” găsiţi în noaptea de 2 / 3 martie în alte localităţi li s-a fixat domiciliu obligatoriu acolo, iar cei aflaţi în străinătate au rămas pe loc, mărind rândurile exilaţilor.
Tuturor li s-a „legalizat” situaţia abia peste un an, printr-o Hotărâre a Consiliului de Miniştri (nr. 1154 din 26 octombrie 1950) care instituia pedeapsa de „domiciliu forţat”.
Cu această acoperire, statul comunist şi-a pus în carantină o importantă parte a elitei economice, ai cărei componenţi au devenit nişte „paria”, împiedicaţi să-şi practice profesiunea şi să-şi termine studiile.
Muzeul Sighet. Sala 18. Colectivizarea. Rezistență și represiune
