| Nu puţini români – ci dimpotrivă – au fost atunci, care, acum 25 de ani, au crezut în miracol. Au crezut că este cu adevărat posibil. Au crezut, la fel ca orice minte normală, că timpul merge firesc, adică înainte. Nu înapoi. O parte a acestui miracol al naturaleţii senine şi al entuziasmului clocotitor a constituit-o, fără îndoială şi Alianţa Civică. Poate singura alianţă viabilă ce a reuşit să continue, de un sfert de veac încoace, să unească toate speranţele într-o democraţie autentică. Formula civică valorizantă care a izbutit să adune la un loc conştiinţe limpezi şi treze, curate şi sincere. (NOTĂ: Că, mai târziu, unele dintre aceste „conştiinţe” s-au dovedit precare şi chiar duşmănoase, asta se cuantifică, indiscutabil, însă ceva mai tolerant, întrucât face parte din marja de toleranţă – în bine sau în rău – pe care istoria o aplică fiecărui eveniment notabil!). Şi iată că, odată cu împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea Alianţei Civice (în 8 noiembrie 1990) – da, cu uimire constatăm că timp de un sfert de veac această iniţiativă a ţinut vie flacăra încrederii şi speranţei şi a nutrit ideea de solidaritate („Nu putem reuşi decât împreună” – este adevărul pe care se sprijină înţelepciunea activă a acestei mişcări!) – remarcăm două tendinţe în destinul acestei mişcări. Mai întâi, o cernere şi lucidă discernere a istoriei ei, fiindcă orice organism social, civic sau politic e dinamic, e viu, se schimbă, se adaptează conjuncturilor, vremurilor. Există oameni, de pildă, care nu mai sunt alături de această mişcare. Fie s-au îndepărtat singuri, încet-încet îndreptându-se către alte formaţiuni, în primul rând politice, cine ştie, poate nemulţumiţi, poate suficienţi, poate dezamăgiţi. Fie s-au supus unui proces de selecţie în persistenţă, raportat la evoluţia concretă a istoriei României, dovedindu-se perseverenţi în apărarea efervescenţei cauzei. Dincolo însă de aşezările sale în istorie, de oscilaţiile circumstanţiale, Alianţa Civică a fost legată indisolubil de numele a doi dintre fondatorii ei, Ana Blandiana şi Romulus Rusan. Ei au purtat, timp de 25 de ani, nestinsă, făclia acestei instituţii unice în acea perioadă în care democraţia românească abia pâlpâia sub atacurile forţelor neocomuniste. Cei doi au îndurat cu stoicism toate poverile adverse, ofense inimaginabile, acuze fantasmagorice şi gesturi iraţionale, care, în mod normal, ar fi făcut pe oricine să cedeze. Dar soţii Blandiana-Rusan, prin tăria lor de caracter, prin perseverenţa lor şi prin intransigenţa vizionară a proiectelor Alianţei Civice, s-au transformat într-o monadă a rezistenţei, a puterii de a renaşte, a păstrării celor mai înalte standarde ale moralităţii, într-o societate care, din păcate, se va deteriora tot mai mult, îndepărtându-se de idealurile începutului. Alături de ei, nume ca Dan Grigore, Remus Mistreanu, Nicolae Prelipceanu, Constantin Ticu-Dumitrescu, Ion Vianu, Petre Mihai Băcanu, Mihai Şora, Rodica Palade, Alexandru Zub, Mircea Carp, Ioana Voicu-Arnăuţoiu, Ovidiu Şimonca, Arman Goşu, Liviu Tofan, Stelian Tănase, Radu Filipescu, Doru Braia, Marius Ghilezan, Brânduşa Armanca şi alţii (orice posibilă omisiune a altor nume nu trebuie să supere, ea este inerentă şi, deci, pardonabilă!) – au alcătuit nucleul de voinţă şi putere ce a plasat Alianţa Civică printre instituţiile cele mai respectate din România. Iar asta, în ciuda eforturilor sălbatice ale armatei de detractori, aflate sub comanda forţelor reacţionare de sorginte neocomunist-securistă. Un moment crucial în viaţa nu doar a Alianţei Civice, dar, de fapt, a întregii societăţi civile din România l-a reprezentat Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, de la Sighet, iniţiativa celor doi lideri ai AC, Ana Blandiana şi Romulus Rusan. Memorialul (inaugurat la 20 iunie 1997), pe lângă un extraordinar şi emoţionant act de reparaţie morală în memoria jertfei martirilor dictaturii comuniste, reprezintă şi o premieră ăn România. Acest proiect – realizat în doar patru ani – a fost, de fapt, succesul Fundaţiei Academia Civică. Aceasta a luat naştere ca urmare a sugestiei Consiliului Europei de a crea o fundaţie care să realizeze şi să administreze proiectul Memorialului Sighet. La 21 aprilie 1994, Ana Blandiana şi alţi 175 de membri fondatori au întemeiat Fundaţia Academia Civică, având ca scop general educaţia civică printr-o bună cunoaştere a trecutului apropiat al ţării şi al Europei de Est, precum şi restituirea adevărurilor istoriei recente, falsificate în anii dictaturii comuniste. Principalul proiect al acesteia a fost, atunci, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, de la Sighet, realizat, cum spuneam într-un interval foarte scurt (patru ani!). Astăzi, după 18 de ani de la inaugurarea sa, Memorialul de la Sighet, nominalizat, în 1998, printre primele trei locuri ale memoriei europene, după Memorialul Auschwitz şi după Memorialul francez al Păcii, a devenit loc de pelerinaj a sute şi sute de mii de vizitatori, spre pioasă aducere aminte a jertfei martirilor ororilor comuniste. Alături de vizitele organizate, nu trebuie omisă Şcoala de Vară de la Sighet, care se desfăşoară de peste 15 ani şi care numără, în fiecare serie, 100 de participanţi (în majoritate tineri!) şi 80 de conferenţiari. Alături de Memorialul Sighet, pe care Dennis Deletant (membru în Consiliul Ştiinţific al Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului) îl consideră ca fiind „cea mai importantă readucere în memorie a dramelor provocate de comunism în Europa”, Fundaţia Academia Civică a asigurat şi asigură în continuare (remarcabilă şi iniţiativa unei librării online!) apariţia unui considerabil număr de memorii, studii şi mărturii asupra crimelor dictaturii comuniste din România.
http://www.viataromaneasca.eu/articole/30_miscellanea/2371_alianta-civica-25.html |
Viața Românescă: Florin Toma – ALIANŢA CIVICĂ – 25
posted in: Revista presei
