(n. 7 august 1877, Dorohoi – d. 16 septembrie 1950, închisoarea Sighet)
general; ministru al Apărării Naţionale (august – octombrie 1932; octombrie 1932 – ianuarie 1933; ianuarie – noiembrie 1933).
Arestat în noaptea de 5/6 mai 1950, a fost încarcerat la Penitenciarul Sighet. La 13 mai 1950, familia solicita ministrului de Interne, Teohari Georgescu „a ne indica biroul unde am putea depune pentru dânsul, întrucât este bolnav de câteva luni de icter, medicamentele ce-i sunt necesare cât şi hrană şi schimburi. Vă rugăm să luaţi în consideraţiune faptul că are vârsta înaintată 73 ani şi că mai presus de toate este foarte bolnav şi slăbit”. Pe document a fost trecută următoarea menţiune „La dosar”.
A murit în închisoarea Sighet la 16 septembrie 1950, la vârsta de 73 de ani.
În noiembrie 1954, în baza unui proces-verbal, au fost predate Margaretei Samsonovici obiectele ce aparţinuseră soţului ei. Printr-un cinism fără margini, i s-a solicitat să semneze o declaraţie prin care se obliga ca la revenirea soţului din penitenciar să-i predea toate obiectele, în caz contrar fiind pedepsită „conform legii în vigoare”. Printr-o adresă redactată după mai bine de cinci ani de la decesul soţului, Margareta Samsonovici (reţinută şi ea în perioada 1952 – 1954, împreună cu fiica cea mare) solicita informaţii despre „soarta soţului şi părintelui nostru, ce a fost ridicat în noaptea de 5-6 mai 1950”. Evident că cerea a rămas fără niciun răspuns.
Actul de moarte a fost întocmit retroactiv, la 20 iulie 1957, iar la rubrica cauza morții se menţionează: „Sincopă cardiacă, arteroscleroză”.