Stan V. Niţu (zis Ochiosu), născut la 5 martie 1928, Vadu Roşca (judeţul Vrancea), ţăran, participant la revolta ţărănească desfăşurată în perioada 1-4 decembrie 1957. A fost arestat la 4 decembrie 1957 şi condamnat la 6 ani închisoare corecţională pentru „rebeliune”. A fost închis în penitenciarele Galaţi, Gherla şi Tecuci. Eliberat prin graţiere la 27 februarie 1960.
Stan Niţu: În față era un camion descoperit cu puști-mitralieră pi cabină șî pi obloane, pi ambele părți. Oamenii a blocat șoseaua. Ei a strigat: „La o parte!”, şî oamenii: „Nu-i voie! P-aici nu să trece! Uită-te: nu să poate trece p-aici!” „Oameni buni, armata să tre…” „Nu să poate! Nu puteți să ne luați voi cu arme sau să omorâți tot satuʼ. Nu ni luați pi niciunu’”. Dân popor a-nceput să zvârle câte-o pietricică. Atunci s-a sesizat căpitanuʼ ș-a dat ordin să tragă. Domʼle, a tras o rafală di focuri di vedeam numaʼ-o flacără. Când ne-am uitat, am văzut că n-a căzut niciunuʼ. „O, hai pi ei, că n-are gloanțe!”, am zâs noi, şî lumea a-nceput să zvârle bolovani. Atunci am văz’t că s-a suit unuʼ di la noi, Dimofte Aurel, pi cabină ș-a-nceput să dea cu săcurea. Un căpitan a scos pistoluʼ șî l-a-mpușcat. Atunci s-a sesizat lumea: „Văleu, l-a împușcat p-ăla!” Domʼle, a-nceput să zvârle, care cu săcurea, care cu ce avea. Nu i-a atins, nu s-a-ntâmplat acolo niciun fel di victime dân partea lor. Domʼle, șî când a-nceput să tragă cu puştile, a început lumea să cadă cum cade grâuʼ când bate vântuʼ. Așa cădea. P-ăsta dân stânga mea, Crăciun Dumitru, care era slab cât ești dumneata, a căzut șî spunea că-l arde-aici. Iar celălant, dân dreapta, Crăciun Stroe, a căzut cu fața-n jos șî, când mă uit la el, râcâia-n pământ cu dăștele. Era negru la faţă. Nu știu unʼe-a fost împușcat, dar, gata!, să-negrisă. Atunci când l-am văzut p-ăla, nu mai judecam aşa bini, di emoţia ceea eram terminat. Dau să plec. Daʼ Crăciun Dumitru îmi zâce: „Stănică, nu mă lăsa! Nu mă lăsa, ia-mă șî pi mine!” M-am aplecat șî l-am luat în spate. Trăgea di prăpădea pământuʼ! Mă temeam să nu mă-mpuște şî pi mine, daʼ a vrut Dumnezău așa, di nu m-a-mpușcat.
După ce l-am luat p-ăsta, m-am uitat dincolo di șosea, unde era niște gunoaie (acolo arunca lumea gunoaie). Acolo era trei morți. Între ei am observat șî un trup di femeie. Toʼma pi urmă am aflat că aceea a fost Radu Dana. (Acelei Radu Dana i-a rămas copiluʼ di v’o şapte luni, care nu s-a săturat di țâță di la mă-sa. Pi ea a-mpușcat-o, șî copchilu-a rămas.) Di ce emoții aveam, nu mai judecam atunci: cum?, în ce fel?, unʼ te duci? sau ce faci? (plânge) Cum să vă spun? Erai terminat, nu judecai așa bine.
Șî, cum v-am spus, l-am luat pi ăla-n spate șî l-am dus la un vecin aici, care l-a lăsat tot pi zăpadă. Am venit acasă prin grădini (mi-am lepădat săcurea, mi-am lepădat cuțâtuʼ, aveam v’o două sute di lei într-un buzunar) șî am plecat la copchii ca să mă duc să-i ieu di unʼ era femeia cu ei. N-o ieu pi drum, că trebea s-o ieu pi șosea ca să mă duc la copii. Dac’-am văzut că trage, am luat-o pân grădini, dân grădini în grădini, direct, ca să mă duc acolo. Când am trecut hațașu’ dincolo, dân partea dinspre Boţârlău, vinea armata în salturi di pi izlaz. Când trec pi lângă grădini, să sar dân gard în gard, văd într-o casă un om mort în pat (casa nu era gata şî n-avea tocuri). Daʼ tot așa, di emoţie, sau era schimbat, nu-l cunoșteam. Şî-ntreb: „Cine-i ăla?” „E Ion a luʼ Arcan”, un băiet di 14 ani. După ce-am văz’t pi Arcanu, cu emoția ceea, după ce-am sărit dân gard în gard, ajung la pod. N-am luat-o pi pod, c-acolʼ la pod trăgea, că era baricadat şî să trăgea. Dădea furcile alea di salcâmi, di care v-am spus, la o parte şî trăgea acolʼ di prăpădea pământuʼ. Aici era poduʼ șî gârla ceea, iar până unʼe treceam io era vr’o 200-300 di metri. M-am pus pi burtă, am rupt garduʼ – că era un gard di nuiele –, am făcut o gaură ș-am ieșât. Când mă uit în dreapta, mai avea cam 200 di metri șî vinea armata-n sat. Atunci m-am tupit. Măi, șî trăgea șî armata di colea… Dar norocuʼ meu cred c-a fost că n-a tras așa drept înspre mine, că dacă trăgea îi împușca şî pi militarii dincoace, ăştia di la pod. Mașâna cu căpitanuʼ care-mpușca a plecat d-aici șî s-a dus înainte, la biserică, unde bătea clopotuʼ mereu. Clopotele mergea, șî ei trăgea. (…)
(AIOCISAC, Interviu nr. 749 I-III, realizat în anul 1997)
Fragment din volumul Daniel Popa, Pe aici nu se trece. Revolte țărănești din Vrancea (1957-1958), editor și studiu introductiv Virginia Ion, Fundația Academia Civică, 2016
