Home » Română » Memorial » Din "marea de amar" » Menahem Fermo

Menahem Fermo

posted in: Din "marea de amar"

n. 15.05.1921, București

funcționar

 

Arestat la 27 iunie 1952 pentru că era membru al unei organizații sioniste. Tribunalul Militar București l-a condamnat, prin sentința nr. 372/1954, la 12 ani muncă silnică pentru ”crimă de înaltă trădare”

Încarcerat la Jilava și Pitești

A fost eliberat la 27.07.1955.

 

Au trecut cinci zile de la arestare. Am trecut la o fază nouă a peripețiilor mele și cred că pot să-ți prezint un bilanț al fazei care s-a încheiat. (…)

Se deschide vizeta – mai discret ca de obicei, rămâne deschisă mai mult ca de obicei – noul venit mă examinează. Mă fac că nu aud nimic (presupun că așa se cuvine) și continui să mă plimb. Ușa se deschide – apuc să-l văd pe musafir, un tinerel grăsuț în civil – paznicul îmi acoperă ochii cu ochelarii de sudor, iar uși, iar culoare, și când văd din nou mă aflu în fața a trei apărători ai cuceririlor clasei muncitoare așezați la o masă, cel de adineauri la mijloc, cel cu cizme din mașină la dreapta lui, al treilea, și mai tânăr parcă, tot în civil, la stânga lui.

Eu șed la o masă mică, în colțul odăii. Sunt întrebat cum mă cheamă și răspund. Ancheta a început.

Faza de început a anchetei a avut un scop special; a durat cinci zile – și cinci nopți – și cei cinci anchetatori (la primii trei s-au adăogat mai târziu încă doi) au lucrat cu schimbul, de cele mai multe ori câte unul singur, uneori doi; de câteva ori trei, când nevoile regiei cereau să imprime momentului o solemnitate deosebită.

Partea introductivă a fost scurtă: tinerelul din mijloc (pe semne șeful „colectivului”) are o foaie în față, se uită la ea din când în când, întreabă, nu notează nimic. Ceilalți doi tac, mă privesc în ochi, fără întrerupere, cu aceeași expresie amândoi. Întrebările sunt la început banale și diverse, dar foarte curând se concentrează asupra unui singur subiect: activitatea organizațiilor sioniste – cea a Mișmar-ului în special. Pare mai curând că vrea să-mi arate câte știu ei despre oamenii și activitățile mișcării noastre (din perioada de activitate legală) decât să afle ceva nou de la mine. (…)

(…) În ziua de 27 iulie, trei ani și o lună de la data la care am fost arestat, patru luni de când am fost readus la Jilava în vederea eliberării, mi-au comunicat că pedeapsa mea a fost redusă de la doisprezece ani la trei ani. Diferența de o lună am înregistrat-o în debitul lor, s-o pot cere înapoi cu o viitoare ocazie. Cămașa cu carouri albe și albastre aștepta, frumos împăturită, să-i vie rândul; am îmbrăcat-o, mi-am luat rămas bun de la cei ce rămâneau să aștepte în continuare – și am ieșit pe poarta Jilavei, împreună cu un grup mare de oameni din lotul nostru care se eliberau odată cu mine.

La ieșirea din închisoare se găseau un număr restrâns de rude care reușiseră să afle data eliberării noastre și așteptau de câteva ore în câmp deschis, sub soarele de iulie; ai mei nu erau printre ei. Prin mijlocirea unuia din cei cu care ieșisem, am obținut de la ruda lui un mic împrumut pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare până acasă: nu aveam bani de tramvai și casa era departe. Alții, care n-aveau nici ei nici un ban în buzunar, s-au urcat în tramvai și n-a fost nici o greutate să se găsească cineva să le plătească biletul: se știe cine sunt oamenii cu bocceaua în mână care călătoresc pe traseul acesta.

 

Menahem Fermo, Scrisorile pe care nu le-am trimis. Evrei și sioniști în România dictaturilor, Editura Mem-mem, Israel, 2004