Ioan I. Stana, zis a Băndețului, născut la 5 martie 1922, Șepreuș, țăran. În timpul revoltei din Șepreuș din iulie 1949, știind că risca să fie împușcat, a fugit și s-a ascuns. A fost condamnat în contumacie prin sentința nr. 35 din 12 ianuarie 1950 a Tribunalului Militar Timișoara la 15 ani muncă silnică pentru crima de răzvrătire (art. 210 c.p.). Prins la 21 martie 1951, a fost judecat din nou și, prin sentința 866 din 19 iulie 1951, a fost condamnat la 14 ani temniță grea cu aceeași încadrare. A făcut recurs, dar i s-a respins. A trecut prin numeroase închisori și lagăre de muncă: Timișoara, Jilava, Gherla, Baia Sprie, Arad, Aiud, Salcia, Ostrov. A fost eliberat după 13 ani de detenție, la 27 iunie 1964.
Simion I. Stana, zis a Băndețului sau Nanciu, născut la 20 aprilie 1920, în Șepreuș, țăran. În timpul revoltei, știind că risca să fie împușcat, a fugit și s-a ascuns. A fost condamnat în contumacie prin sentința nr. 35 din 12 ianuarie 1950 a Tribunalului Militar Timișoara la 20 ani muncă silnică pentru crima de răzvrătire (art. 210 c.p.). A fost prins împreună cu fratele său, Ioan Stana, la 21 martie 1951. A fost judecat din nou și, prin sentința 866 din 19 iulie 1951, a fost condamnat la 16 ani temniță grea cu aceeași încadrare. A făcut recurs, dar i s-a respins. A fost încarcerat în mai multe închisori și lagăre de muncă: Arad, Timișoara, Jilava, Gherla, Baia Sprie, Aiud, Salcia, Periprava, Galați, Satu Mare, Ostrov, Văcărești. A fost eliberat prin grațiere după 12 ani de detenție, la 15 ianuarie 1963.
Petru I. Stana, zis a Băndețului, născut la 25 noiembrie 1916, în Șepreuș, țăran. În timpul revoltei, știind că risca să fie împușcat, s-a ascuns pentru câteva zile. S-a predat la 4 august 1949 și a fost condamnat, prin sentința nr. 35 din 12 ianuarie 1950 a Tribunalului Militar Timișoara la 12 ani temniță grea pentru răzvrătire contra ordinii sociale (art. 210 cod penal). A trecut pe la Timișoara, Gherla, Valea Nistrului, Jilava și Alba Iulia. A fost eliberat la 3 februarie 1959.
În mărturia lui, Ioan Stana povestește despre încercarea de a-i „judeca” în contumacie, în cadrul unui proces ținut la Tribunalul Militar Timișoara, pe țăranii executați în Șepreuș (Teodor Pârvu, Ioan Pârvu, Mihai Incicău și Ion Stana).
Ioan Stana: Când am ajuns la proces, o început actu’ dă acuzare. Pă primii i-o băgat așa: pă Pârvu Teodor, Pârvu Ioan, Incicău Mihai și Stana Ion, dați dispăruți în munți. Io n-am vrut să tac. Cum să tac, când am știut că sunt împușcați în mijlocu’ comunei? Zâc: „Domnule președinte și onorat tribunal, cum puteți dumneavoastră să spuneți că-s dispăruți în munți, când ei o fost împușcați în mijlocu’ comunei și-o obligat oaminii să margă să-i vadă?”. Ș-atuncea, procuroru’ o sunat clopoțelu’. Ședință secretă! O scos pă tătă lumea afară din sală. Și-atunce o început să mă-njure pă mine că de ce am spus. Zâc: „Domnule președinte, da’ eu n-am crezut că aista-i un secret! Pentru că, dacă era un secret… era împușcați pă hotar undeva, putiam să spun: îi un secret! Nu știe nimini. Da’ când o fost împușcați în mijlocu’ comunei și-o obligat oaminii să meargă să-i vadă, io n-am știut că aista îi un secret!”
Fragment din interviul nr. 592 cu Ioan Stana din AIOCISAC realizat de Daniel Popa în iulie 1996
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie
Proiect Recviem pentru țăranul român
© CISAC
