La ROGOJEŞTI, sătenii au alungat doi delegaţi trimişi de la Rădăuţi cu sarcina de a organiza aria comunală. În noaptea de 6/7 august 1949 satul a fost înconjurat de miliţienii veniţi cu două camioane, iar zece ţărani au fost arestaţi, trimişi în judecată şi condamnaţi pentru „instigare publică”.
La CALAFINDEŞTI, un ţăran, Ilie Diaconescu, a fost arestat pentru că a adus acasă de pe ogorul său doi snopi de orz, fără a-i duce la arie. La 6 august 1949, două sute de săteni s-au adunat în faţa postului de miliţie, cerând eliberarea celui arestat. Manifestanţii au tăiat firele telefonice, totuşi în sat au apucat să vină două camioane cu miliţieni, somându-i să se împrăştie. Au fost împuşcaţi mai mulți ţărani, dintre care unii au murit. Seara, miliţia i-a ridicat de la familii şi i-a îngropat într-un loc necunoscut. Peste trei zile, familiile celor morţi, inclusiv copiii în vârstă de un an, au fost arestate şi deportate în Dobrogea, de unde s-au întors abia în 1955.
Alţi 12 ţărani au fost arestaţi şi trimişi în judecată ca „instigatori”.
La FRĂTĂUŢII NOI, o echipă numeroasă de activişti a încercat să-i convingă pe localnici să-şi ducă recolta la arie. Femeile din sat au spus că, dacă li se ia recolta, nu mai au cu ce să-şi hrănească bărbaţii şi copiii. Una din activistele U.F.D.R. („Uniunea Femeilor Democrate din România”) a avut cinismul să le îndemne să mănânce „buruieni şi urzicuţe, ca-n vremea secetei” (din 1946). În timpul altercaţiei care s-a iscat, secretarul P.M.R. din comună a fost bătut. Securitatea din Rădăuţi a trimis două camioane cu miliţieni având o puşcă mitralieră pe cabină. Mulţimea de o mie de ţărani care se adunase nu s-a împrăştiat, deşi locotenentul de securitate Segal a avertizat: „ieri am mai culcat vreo şapte la Calafindeşti”. Au fost ucişi patru ţărani, dintre care doi tineri de 20 de ani şi unul de 18. Morţii, duşi cu camioanele la Rădăuţi, au fost îngropaţi într-un loc secret. Familiile morţilor au fost deportate în Dobrogea, iar nouă ţărani (între care o femeie însărcinată) au fost arestaţi şi trimişi în judecată pentru „instigare publică”. Căpitanul Dumitru Cantor, care a condus ancheta, a fost decorat, şase săptămâni mai târziu, cu „Steaua R.P.R.”. În schimb, nici pentru morţii din Calafindeşti, nici pentru cei din Frătăuţi nu au fost întocmite acte de deces, nici în 1949, nici mai târziu.
Reprimări sângeroase au avut loc, tot la începutul lunii august 1949, la BĂLĂCEANA (Suceava), unde miliţia a ucis un ţăran, a rănit prin împuşcare şase şi a arestat paisprezece ţărani (inclusiv pe răniţii duşi în spital la Suceava).
La BUTEA (Roman), în ziua de 6 august, au fost răsturnate şi deteriorate două maşini ale Securităţii. La chemarea clopotelor s-au strâns 3000 ţărani. A fost adusă armata, cu o tanchetă şi tunuri, iar un avion a survolat zona, pentru intimidare. Nu s-au înregistrat morţi, dar opt persoane, între care un preot, au fost arestate. Ca şi în celelalte sate, familiile arestaţilor au fost deportate în Dobrogea, până în septembrie 1956.
(date preluate din înregistrările de istorie orală din anii 1990-1992 ale juristului Corneliu Nicoară și publicate în „Anale Sighet 7. Mecanismele terorii”, Fundaţia Academia Civică, 1999)
